Fulguie undeva pe pământ

Fulguie undeva pe pământ
Fulguie în tot trecutul meu
E pace, în sfârșit, peste toate.
Omătul e alb, e alb și e greu
Când gâfâit mi se-așterne pe spate..
.
Când ninge, undeva pe pământ,
Pământul și zarea-s tot una.
Trag linii de ger printre rânduri,
Omătu-i bătrân și albă e luna
Și-mi ninge oftat peste gânduri.
.
Râd oameni, undeva pe pământ,
Când fulgii se joacă de-a ninsul,
E pace, în sfârșit, colindă-n neștire
Din mine spre voi necuprinsul
Ningând peste toți cu iubire.

Îngeri pe zăpadă

Nu mai fac demult îngeri pe zăpadă

Mi-au încremenit aripile în timpuri nealbe

Doar în ochi țurțuri galbeni mai aprind

Gutui pârguite, adunând fulgii-n salbe.

.

Mi-au amorțit oasele în ierni fără viață

Melancolii cu brazi și colinde mă-ncearcă,

Nu mai fac îngeri albi, nici zmee, nici plesne,

Ca o slugă destinul în zdrențe se-mbracă.

.

Nu mai fac îngeri, demult, pe zăpadă,

Îmi cresc înăuntru aripi nealese

Și-mi zboară prin suflet un fel de colind

Pe geamuri îngheață povești cu crăiese.

.

Și oare ce înger ai fi pe zăpadă,

Cu trupu-ți chircit sub o cergă albastră?

Privind incredul la îngerii noi

Ce-și bat pe omături figura lumească.

.22.12.2018

De-am înțeles(nou)

A fost frumos cândva în ce sunt eu
Neînțeles, misterios, tăcut și rece,
Azi totul are sens e complicat și greu
Pe-o muchie de timp îmi stă ființa,
M-am risipit și n-am crezut că tocmai ei
Ei anii mei, neprețuiți când trebuia
Îmi vor ucide-n taină frumusețea

Mi-ai mai rămas doar tu să-mi oglindesc,
Ca într-un ciob de geam ce n-are lege
Iubirea, sensul, gândul și tristețea,
Și ce păcat c-am înțeles târziu
Că omu-i mai frumos când nu-nțelege.

Noiembrie, doar el...(nou)

Noiembrie, doar el...

Plouă peste lume,
aceleași lacrimi plumburii
aceleași amintiri expirate,
doar oamenii, doar ei,
se minunează de fiecare ploaie,
ca și cum ar vedea un cer plângând
pentru prima oară.
Poate pentru că dorurile lor sunt mereu noi,
poate pentru că le lipsește albastrul bolților
sau poate doar pentru că uitarea e omenească
și au uitat cum ploua altădată
peste lume,
mereu aceleași lacrimi
mereu aceleași nostalgii expirate.
11.11. 2018.

Ce e întregul?

La urma urmei ce e un întreg?
Un vis ce nu poate fi rupt în două,
Un sărut ce nu desparte ,
Un străin ce nu se pierde,
Un răsărit ce nu apune,
Un cuvânt ce nu risipește făpturile,
Un punct mai imens decât Universul...
Necăutare, neaflare, nedefinire, nedurere
Nimic din ce există...ori poate acel:
,,Te iubesc” doar pe tine?!

Nu plâng, e toamnă! ( nou)

Mă picură toamna din streașina grie
Nu plâng, nu plâng! e doar nostalgie
Ce curge profetic prin vița de vie,
Cu must, încă tânăr, șireată mă-mbie.
.
Fereasta-i deschisă, arămie mi-e firea
Nu plâng, nu plâng! E doar amintirea
Ce-și scutură roua la mine-n privire
Și vinul, da vinul, mă-ndeamn-a iubire.
.
Tac, șuieră vântul și-i simt amorțirea,
Nu râd, nu plâng! E doar nemurirea
Ce-nchină cu mine un vin fără nume...
E veche licoarea, bătrân-a mea lume.

Poker cu toamna (nou)

Mă caută toamna să-mi numere frunzele
Și-austrul habotnic să-mi sece iar buzele,
În mine se-adună tot mai multe zenituri
Eu număr doar clipe, toamna numără mituri.
.
Eu știu că mă-ncearcă, încrezută și rece,
Să vadă, pentru mine, veșnicia cum trece
Nu trece! Rămâne.
Și-n fiece clipă
E-nchisă o toamnă, un veac, o aripă
Căci orice secundă trăită de mine
E mult mai eternă ca toamna...

ce pleacă și vine...ce pleacă și vine.

autumnală ( nou)

Bătea timpul la geam 
azi dimineață..
n-am vrut să mă trezesc
l-am lăsat să palpite disperat.
Și ce dacă e toamnă?!
Și ce dacă nu m-am trezit, încă
și e alt anotimp?!

Apropie-mă de tine (S)

Du-mă departe, iubite!
Acolo unde ard stelele
Acolo unde se înnoadă capetele infinitului
Acolo unde se împart culori curcubeelor.
.
În noapte asta, călătorește cu mine!
Tu Pegas, eu Persefona,
Între două secunde
Între două bătăi de clopot
Doar noi doi și urma inimii mele
Scurgându-se încet în clepsidră
Mângâiere cu mângâiere
Devenind măsura depărtărilor
Scurtând așteptările...
.
Du-mă departe, iubite!
Să pot fi, în sfârșit,
Aproape de tine.

Catren I (S)

Mi se pare mie sau stelele și-au stins felinarele
Ca somnul să-ți fie lin și sufletul departe de gânduri?
Eu însă știu că noaptea-ți va trece hoțește hotarele
Să-ți scrie pe retina adormită, chipul meu printre rânduri.

Ambiguă

Se zbate între tâmple-un fel de veste
Că timpul nu mai e, s-a rătăcit
S-a aruncat într-o prăpastie anostă
Cu tot cu somnul meu neîmplinit.
.
Eu număr scări el numără secunde
Și eu și el rotim pribeag un vis
Lipim cu ceară aripile rupte
Înspăimântați de-același trist abis.
.
Doar tobe cadențând un ritm haotic
Cu timpul ochi în ochi sfidând prezentul,
El mă imploră să-i rămân alături
Eu de pe buza râpei șterg în grabă totul.
.
Mă ghemuiesc ca un copil flămând
Și râd în sinea mea și plâng deodată
Și nici nu-mi pasă dacă mai e timp
Nici cât a mai rămas întreg din soartă.

Ultimul dans ( Silviu)

Vrei să dansăm?Uite așa!
Îmbrățișați ca într-un vals
Un pas și încă un pas și încă un dans..
Și eu să mă ridic pe vârfuri
Să-ți pot șopti...mă strângi prea tare.
Vrei să dansăm?
Ultima noastră viață
S-o răsucim plutind printre voaluri,
Tu să mă conduci ușor
Un pas și încă un pas și încă unul
Eu să mă ridic pe vârfuri să-ți șoptesc:
Strânge-mă mai tare!

Blestem ( Silviu)

Am să-mi blestem ursitoarele 
să zacă în lanțurile pe care
mi le-au hărăzit mie
să-mi încătușez în ele sufletul aproape apus
pentru a răscumpăra 
o urgisită mângăiere
proscrisă,
un sărut tomantic furat..
dintr-o clipă fugară,
un vis afurisit, sorbit într-o singură noapte
dintr-o cupă
prohibită.

Mărturisire. ( Nou)

Nu mi-am zidit în gânduri înalte metereze

Să-și cațăre pe ele imberbii nerozia,

Nici labirinturi strâmte din utopii perverse

Orfei să rătăcească jertfindu-și poezia.

.

E-un suflet cu poiene și oaze de lumină

Pe care să alerge în voie orice minte,

Descoperind mistere și locuri neștiute

Din alergarea lumii să alfe ce-i cuprinde.

.

Nu m-am lăsat atrasă de lumi fără poveste

Căci doar poveste suntem și ne suntem eroi,

Când se va stinge-n ceruri și ultima făclie

Planete abia născute vor povesti de noi.

.

N-am ridicat nici ziduri, nici scuturi, nici opreliști

Ca-n ochi să nu-mi pătrundă doar umbrele din voi.

Atingere târzie( Silviu)

Te-ating cu-n deget și tresar sperând

Șă nu mă pierd în lunga-ți depărtare

Mă-ncumet să te-ating și vreau să simți

Arsura ultimei dorinți, sub apăsare.

.

Te-ating cu-n deget, evadând din somn

E-atât de vie carnea ta, mereu spre seară!

Cu ochii-nchiși accept să-mi ies din minți

Și-n ochi...însingurări mi se presară.

.

Te-ating! Rămâi așa! Să nu te miști!

Cu-n deget să te modelez în foi de ceară

Și-ncet s-alunec, psalmuri îngânând,

Pe pielea-ți caldă, parfumând a vară.

.

Te-ating cu-n deget, viduri reumplând

Și din dorință te renasc, a câta oară?

Lacrimă șireată

Mi-a picurat din gânduri o lacrimă străină
Căzută dintr-un ochi deschis imaginar
Pe umăru-mi pierdut în somn de lună plină,
Boemă precupeață cu ștaif sentimental.

M-aș fi pierdut probabil în tragedia-i udă
Dar mult prea multe lacrimi m-au păcălit deja,
Așa c-am alungat-o, ca pe-o regină nudă
Ce-ar vrea să se strecoare șiret, în viața mea.
.
Albumul meu de lacrimi ce nu mă plâng pe mine
Azi te-am închis sub lacăt de nepăsare grea.

16.06,2018

Lumea mea căzută ( Silviu)

Te-am rătăcit de mine, într-un ungher închis
Acolo printre umbre și vise ne-ncepute,
Tu lumea mea perfectă, tu unicu-mi abis,
Acolo unde viața-mi putea să se ascundă
După perdele groase...și chicotind de râs 
Să-și râdă fără jenă de cei îndrăgostiți.
Te-ai lepădat de mine, iudee nemiloasă
Și în genunchi destinul m-a aruncat meschin
Și-mi tremură în minte căderea-ți voluptoasă
Te-ai răzbunat, turnându-mi din cupa cu venin
A celor belstemați să-nvețe să iubească...
Și nici măcar nu-ți pasă că-n disperarea surdă
M-agăț de tot ce trece să îți mai fiu întreg,
Tu lumea mea perfectă, azi rece și absurdă
M-ai aruncat din tine în lumi ce nu-nțeleg
Și care, mi se pare, mă vor zdrobi habotnic,
Cum renegat de ceruri pe-un înger inocent.
N-aș fi crezut vreodată, în mintea mea nebună,
Că-n patime demente și lumile se pierd.
5.06.2018

Copilului( nou)

Am strâns acea amintire pribeagă
Dintr-o copilărie cu scări până la cer
Pe care au învățat și pașii mei să meargă
Urcuș după urcuș, mister după mister.
.
E singura-mi amintire duioasă și caldă
Parfumuri divine ce-n cadelnițe pier,
Surâs prizonier într-o lume păstrată
Între aripi de fluturi, insectar efemer.
.
E-o clipă, e-o viață, o aripă de spumă
E zborul și joaca și-o taină de ieri
Și-o strâng până doare și-o apăr nebună
De smulgerea timpului bastard și mișel.
.
E ultima mea amintire de viață
Cadână iubită de-un zeu cam tembel.
1.06.2018

Silviu

Aștepți din nou răsăritul 
cu capul pe inima mea.
Ascultă! iar geme sub gânduri
și noaptea și ceasul și lumea
și-o ciutură veche se-afundă
cu scrâșnet de ani ponosiți
s-adune din seaca fântână
doi oameni cu trupuri fierbinți.
Aștepți din nou răsăritul
cu capul pe inima mea
și sigur nu simți cum în taină
mă rog să rămână eterne
și noapte și pulsul și vremea
și-un pictor fantomă să-ți prindă,
cu-n singur penel de culoare,
respirul de inima mea.
27.05.2018

Păcatul renașterii ( Silviu)

Eu nu am vrut să renasc din pasiune,
s-a întâmplat,
când un cărbune încins
din pasărea phoenix
s-a reaprins a destin,
și oricât m-ar arde cenușa trecutului,
azi zbor
și mă dor aripile de atâta iubire
și mă dor
flăcările ce le-ai aprins
în mine.
26.05.2018

Îndrăgostiri târzii (Silviu)

Când umbrele orelor arse cu tine
Se-ngână-n lumina sferelor pline
Pași alungiți pân' la cumpăna serii
Își mocăie mersul prin seva plăcerii.
.
Văzduhul sihastru i-o sumbră tăcere
Și pleoapa ce-ți cade o altă-ncheiere
Memoria unui șoptit la ureche
Respirul greoi dintr-o noapte mai veche.
.
Cu cât te ating cu atât mă suprinde
Că timpul și gândul mi-o iau înainte
Și-n doruri abstracte își vor împlinirea
Și-n mine se stinge încet mântuirea.
.
Sunt umbrele orelor rosite de tine
Fatidicul fulger ce-mi arde prin vine
Și timpul și gândul se-ncurcă-ncâlcite.
Aștept răsăritul să fiu iar cuminte.

20 mai 2018 

Înălțare

Mă înalț din nou,
Ca în fiecare an, de când
Isus îi zâmbea cu ochi albaștri 
unui copil, 
fascinat de-a fi ca el,
un etern zburător
visător incurabil,
ce și-a făcut din iubire,
aripi pentru eternitate.
Mă înalț, și vă cuprind sub aripile mele
și ale lui...înălțarea.

17.05.2018

Pentru Silviu ( noi)

Se scurg secundele umede
pe pielea ta respirând
atât de departe,
cuvinte evantai
răcoresc prin ochiul de geam
dorințele.
Aproape mă căiesc,
primind ca pe-un canon
încă o așteptare cu tine,
în aceeași repetibilă noapte
în aceeași nesfârșită candoare
a amanților ce nu se cunosc,
a amanților ce nu se pot atinge
decât prin secundele umede,
mângâindu-și vremelnic
trupurile imaginate.
12.05.2018

Pedeapsă. ( poezii noi)

Sunt văluri care cad peste amurguri bete
Desconspirând tăceri care ucid
Dar sunt și văluri ce nu vor să cadă,
Metamorfoze triste-a oamenilor vid.
.
Un chip de plastelină strivit de-un pumn închis
Între durere, zboruri și ultima dorință
Sub ghilotina crud-a celui ce te are
Iubindu-te mânat de-o tristă trebuință.
.
Meschin și cinic timpul stă invalid și-ascultă
De sub monoclu-un Jocker privește înadins,
Cum ți se zbat în suflet și se cutremur ochii
De-celeași lacrimi surde al unui biet proscris.
.
Și chiar de știu că doare și sapă-n suflet cripte
Să crezi orbit de gânduri într-un destin nescris,
Continui să mă apăr de mâna ce-ar ucide
Dând la o parte vălul acestui palid vis.
.
Sunt văluri care cad, realități fatale
Și văluri ce se strâng să apere de jale.

28.04. 2018

testament pentru voi

Magnolie

Se-acoperise lacul de petale
Magnolii albe își plângeau destinul,
Parfum de efemeră frumusețe
Arzând tămâie-n candele fragile.
Furați de-această ploaie de splendoare
Nici n-am văzut alt anotimp că vine,
Și mână-n mână ne-am pierdut pe ape
Purtând magnolii albe pe retină.

mângâiere

Tot ce aș vrea să-mi amintesc,
după ultimul răsărit,
sunt tâmplele tale căzute
ca un bulgăre de lut
în palmele mele.
Tot ce aș mai vrea să-mi amintesc
când pământul va fi una cu universul,
sunt tâmplele tale căzute
pe altițele iei cu flori de mac,
legănându-se dureros
pe vârful degetelor mele
...și lacrimile ce nu lăsau lutul să crape,
umezindu-ți tâmplele căzute,
care între două pulsări
implorau
o mângâiere.
16 martie 2018

verset orfeic

Doamne!
Întrucât poetul 
Îsi adapă din fântână vie
Rămășița vieții ,
Făcând rodnic ogorul sufletului,
Mai umple-i o dată 
Ciutura! .. :Amin.

poetului

De va cadea pe tine ploaia
Purificării de trecut ,
Să n-o opresti !S-o lasi să cadă !
Să-ți spele sufletul  plăpând.

.

De vei zări în cioburi luna ,
Venită să îți dea potir ,
Să n-o alungi ! S-o lași să-ți verse

În gânduri  vechi parfum de vin.

De vei simți în vene timpul
Venit să-și ia tribut, din nou
Tu lasă-l să-și preumble pasul
Spoind cu geniu  versul tău.

poezie

Ți-am prins sufletul 
și naivă
l-am așezat cu grijă
în palmele calde...
Era palid
și ursuz
și atât de tăcut
încât mângâierile palmelor
păreau prelungi
bătăi de toacă
care au pierdut ritmul
chemărilor.
Ți-am luat sufletul
în palmele mele
calde
și tu nici măcar
n-ai știut,
atât de străin îți devenise.
18 martie 2015

Petale sfâșiate

Doamne!
Întrucât nebunul
Cu unghii de spini tomantici
Zgârie portile iubirii,
Scurgând sângele
Din petalele trandafirilor
Trimite-i luna
Să-i vegheze
Căinţa!

10 MARTIE 2014 , MARIASTELA IACOBAN

Neprimăvară.

E-o liniște albă primăvara cea nouă,
Ca un cânt de trompetă ce-și domină karma
Nu plouă azi cu sânzâiene. Nu, nu plouă!
Degeaba croncăne corbii cerșindu-și azi hrana.
.
Pe undele tulburi veliere se-nfruntă
Sub pânze-fantomă corsarii bat largul.
N-ascultă Apollo rugi, azi. Nuuu, n-ascultă!
Degeaba își închină disperații catargul.
.
Și nici ghioceii n-au astăzi culoare
Plăpânde ființe, haine-anotimpuri,
Nu-i soare afară, azi.Nu, nu e soare!
Degeaba sunt galbeni narcișii pe câmpuri.
.
Zenitul, nadirul, slujesc iernii-n juguri
În haine de gală răsuflă azi vântul.
N-am gânduri cu tine. Nu, n-am gânduri!
Degeaba-mi supui sub picioare pământul.

testament pentru copilul meu

.. și dacă într-o zi,
copilul meu,
te vor întreba de mine
iar tu nu vei știi ce să le spui,
povestește-le despre o țară,
oricare,
pune doar iarbă verde în ea
și multă pace
și oameni care nu-și pot smulge rădăcinile
de acolo,
și scrie deasupra numele meu
și mai spune-le:
așa ar fi vrut mama să fie.

verset Tăcerea înviind

Tacerea necuprinsa 
Sufla-va suflare de viata
Peste lutul cuvantului
Inviindu-l 
In ruptura cerului
Despicat de lacrimi.

Verset Teo Laurean

Cand morile vor tacea
Petalele nu-si vor mai lua zborul
Sa-si caute hrana
In aburii de paine,
Sa-si adape setea
In sangele clocotind de rosu
Al frangerilor tale sufletesti.
Se vor stinge luminile ..in lume
Și se vor aprinde în cer.

Drum printre zei.

Sunt drumul rătăcit de zei

cândva

Prin ploi de stele, căutând

pământul,

Sunt lacrima jelită-n palma

ta

Când mă răneai înjunghiind

cuvântul.

.

Ți-as da din mine pacea

de-aș putea,

Dar visele-ți ascund vederii

totul.

Mă logodesc cu libertatea

mea

Călcând, prin flăcări, necălcate

locuri.

.

Zăpezi bătrâne-mi sunt acum

credința,

Plânși zorii-mi pregătesc din nou

plecarea

Cu zei păgâni, să-mi regăsesc

ființa,

În spații reci așa cum e

uitarea.

.

Sunt doar soldatu-nfrânt de

căutare..

Și solda mea e câte-o biată

carte...

O amintire îmi mai ține

calea,

Tu ești!...dar ai rămas așa

departe.

Doamne, uite ce m-am gândit!

Doamne, m-am gândit mult. M-am gândit
Să îți cer și eu ceva, să-ți cer o aripă de timp,
Nu știu ce-am să fac cu ea, dar parcă aș ține-o strâns
Cât timp toți ceilalți îți cer să aibă
Rămâne o grămadă de spațiu liber pe pământ
Și aș putea învăța să zbor cu ea
Până la tine, până dincolo de infinit.
Nici nu-i așa departe...
Cât timp ceilalți îți cereau să aibă
Eu m-am tot rotit singură prin mine
Și am dat de poarta care duce la tine.
Așa că îți cer și eu ceva:dă-mi o aripă de timp!
Să zbor în tăcere prin labirintul sufletului meu
Până la tine.

clipe de ceară

Știe cineva unde se duc clipele
îmbrăcate cu visele mele?
Cu aripi furate din scrinul timpului
și lipite cu ceară,
pecete efemeră peste tainele mele, 
zburând tot mai sus și tot mai periculos
de aproape de soare.
Știe cineva unde cad clipele
despuiate de gândurile mele?!
Mi-e teamă să nu le înece veșnicia!