Azi nu ma dor

Azi nu mă mai dor căruntele patimi
Au nins peste ele troiene albastre
Și nu îi mai strig nepăsării reproșuri
Sunt toate topite sub viețile noastre.

Azi nu îmi mai plânge în taină cuvântul
Poeți s-au născut s-o facă mai bine,
Îmi ghemui doar trupul, răpus de dorință
Și cad în extazul de-a fi lângă tine.

Nici ger nu mai vine s-albească trecutul
Nici porțile nopții nu-și scârție mersul
E-atâta tăcere în miezul tăcerii
C-a fi două trupuri nu-și merită sensul.

Un vifor colindă ,din arctice timpuri
Și-n aer valsează reci stele polare,
Eu nu mai mai chinui să știu adevărul
Real azi îmi pare doar ceea ce moare.

Sărut cu aromă de vin sec și roșu
E tot ce îmi ține de cald astă noapte.
Și cui ii mai pasă de trec spre vecernii
Irozii, cântându-și colinzile-n șoapte?

Daca as fi un lup alb

Dacă aș fi un lup alb aș sfinți munții
Urlând a botez veșniciei, numele lor
Aș scutura de ani cetinile lumii...
Coroane de minuni v-aș pune pe creștet
Și-aș împărți cu voi nopțile prădate
Din casa timpului ce vă înșeală firea.

Dacă aș fi un lup alb aș iubi doar o dată
Aruncând în dizgrații foi inutile de stăre civilă
Și aș muri doar o dată ,pentru ea si pentru mine
Și le-aș lăsa muților testament
Să împartă restul vieții netrăite ,cu voi
Și în serile cu lună plină v-aș lumina
Cu ochii mei ,privirile pierdute.
Dacă aș fi un lup alb, știu sigur
Că niciodată ,dar niciodată
Nu mi-aș dori să mai fiu om.

Nu mai ninge

Nu mai ninge peste veacuri cum divin ningea cândva
Când copilaria Terrei în nameți se măsura,
Nu mai este albă neaua să-i orbească pe păgâni...
E prea-mbodobită lumea cu ingrați și cu meschini.
Doar în visuri, dalbe zâne prin zăpezi înaintând ,
Mai sunt pure, mai sunt drepte, iernile ce le trăim.
Nu mai ninge peste lume cum frumos ningea cândva
Cred nu mai sunt copiii care se rugau de nea
Să le înălbească cerul peste suflete căzând
Din troienile preasfinte oameni albi si buni născând.
Nu mai ninge peste lume cum divin ningea cândva
Tot mai întinată-i calea până la polara stea.
Tot mai singur e pământul și mai fără anotimp
Miliardele de pustnici nu mai pot iubi ningând.

COLINDUL AMINTIRILOR

Leru-i ler ,pe-un fir de ger,
Flori de ghiață mă îngheață,
Pași grăbiți pe sub fereastră...
Amintiri din altă viată.
Puști cu flăcări în obraji
Zguduind de râset zarea,
Fumuri june curmă ceața...
Un colind îmi dă iertarea.
Timpuri vechi din nou trăite,
Câte ierni duse-n colinde?!
Câte clopote spre seară ,
Dinspre munți pe văi coboară?!
Leru-i ler, un dor de ducă,
Prin nămeți bătrâni se-ncurcă,
Din tristeți ,colinzi m-alungă...
Iarna vieții e prea lungă!
Trec pe uliți înălbite,
În sumane de apostoli,
Anii mei ,cântându-și lerul...
Cui să-și mai colinde gerul?

Poveste omului de nea.

 Pentru că cerurile nu mai ningeau
și pentru că ninsorile nu mai aduceau cerul pe pământ,
Am facut un om de zăpadă ...
din mii de fulgi imaginari.
I-am desenat ochi si gură
și chiar butoni de cărbune..
Și contemplându-l am gâdit:
Uite un om de zăpadă care nu se va topi!
Apoi?! Apoi ,într-o zi ,fulgii imaginari au luat-o razna,
Rătăcindu-mi o dată cu ele gândurile
sub insolații mistice si mistuitoare,
Omul meu de zăpadă s-a prelins,
rămasese o singură lacrimă din el.
Și-am înțeles că oricât de târziu ar veni o ninsoare
Poți încă spera să ai un alt om de zăpadă,
Oricât de etern ți-ar părea imaginabilul,
Odată topit ,nu va mai ninge nicicând la fel,
Nu va mai fulgui niciodată destul, cât să reînvie
Omul tău de zăpadă.

 Pentru că cerurile nu mai ningeau
și pentru că ninsorile nu mai aduceau cerul pe pământ,
Am facut un om de zăpadă ...
din mii de fulgi imaginari.
I-am desenat ochi si gură
și chiar butoni de cărbune..
Și contemplându-l am gâdit:
Uite un om de zăpadă care nu se va topi!
Apoi?! Apoi ,într-o zi ,fulgii imaginari au luat-o razna,
Rătăcindu-mi o dată cu ele gândurile
sub insolații mistice si mistuitoare,
Omul meu de zăpadă s-a prelins,
rămasese o singură lacrimă din el.
Și-am înțeles că oricât de târziu ar veni o ninsoare
Poți încă spera să ai un alt om de zăpadă,
Oricât de etern ți-ar părea imaginabilul,
Odată topit ,nu va mai ninge nicicând la fel,
Nu va mai fulgui niciodată destul, cât să reînvie
Omul tău de zăpadă.

Destine

Statui turnate-n grabă sub plumbuite ore,
Din patima chemării si gesturi de mirean,
In marmură de roze, săpate cu migală,
Perfectă si firavă imagine lumească...
Aceasta ne e viața, cu timpul ei de strajă,
O prea frumoasă clipă pe un imens cadran....


      Cu trăsături cioplite de-o daltă efemeră,
      Un piedestal de alge si săruri de mărgean,
      Topit de idealuri si recăzut in valuri,
      Stingându-se-n amurguri sub ochiuri reci de geam...
      Acesta ni-i destinul, aceasta voia sorții,
      Prea scurte pentru veacuri , prea lungi pentru un an.


Iar când din bronzul tânar vor mai fi doar foițe,
Am să te-ntreb pe tine, cândva năvalnic râu:
Ce-ai fost mai mult pe lume, artistul sau statuia?
Si cărui timp anume i-ai spus in glumă ,,Eu''?...
Căci chipu-ți de Adonis s-a stins așa in grabă,
De nici nu mai contează dacă ești om sau zeu.

Pasi pe nisip

 Câți pași ți-am desenat cu gândul
Pe plajă ,descălțându-mi versul,
Sperând să-i prindă dimineața
Să le privești cu sete mersul.
Rugasem valurile-n spume
Să le evite ,când vor trece
Să-ți potrivești , măcar o dată,
Pe urma-mi caldă talpa-ți rece. 
 Și-n fiecare-apus , cu gândul,
Mă-ntorc să calc nisipul greu,
Ca printre-atâtea mii de urme
Să vezi că am trecut si eu. 
 E poate mult prea efemeră
O urmă scrisă-n zaț de mare,
Si prea puternic valul vieții
Purtând în larg pășiri amare. 
   5.05.2014 

Serenadă

Bătrânul trubadur își acorda vioara,
Cu gama-i ruginită dând tonul înserării,
Pe corzile întinse mai poposea doar luna
Lin legănându-și raza pe-arcușul rechemării.
Câte romanțe scrise, câte iubiri fugare
Și câte nopți trăite la umbre de castani !
Și dintre toate,astăzi ,rămase el și luna
Și-un cântec fără nume mucegăit de ani.
Din depărtări de viață, îmi mai aduc aminte
Bătrânul cu vioara ,un mesager bizar ,
Și nimeni nu mai știe de-i mai bătrân ca luna,
Ori toate-n lume-s stinse de glasul lui hoinar. 
Și dacă dintr-o clipă tu poți să pierzi o seară
Lipește-ți blând urechea de lună la apus
Vei auzi un suflet cântând la o vioară,
Al meu, al tău ,al lumii. Iubiri care s-au stins.