Onirica

Atâtea uși mă înconjoară, îmi par un stol rotind în vid,
Atâtea întrebări banale îmi persecută gând cu gând.
Deschid la întâmplare una și știu că nu-i o întâmplare,
Dincolo văd ,nu ce va fi , ci doar cum toate se deschid
Ca să-mi arate-aceeasi cale...

Nocturna ,corectata

Nocturna

E înc-o noapte aspră, la fel ca celelalte,
Descătușați de ore ne așezăm oftând,
Doar vântul de adio ne suflă în amiază,
Tăcerii tu-i adjudec ,iar, ultimul cuvânt.

Mansarda stacojie își scutură trecutul,
Din mucegai de visuri parfumuri inventând.
Scrutând iar necuprinsul te-am revăzut o clipă
La vechiul colț de stradă, tutunuri aprinzând.

Din streșini se revarsă tristi picurii de apă,
Înveninați de vorbe și de trădări șiroaie,
Din tot ce-a fost romantic ,azi oare ce rămâne?!
O zdreanță dintr-un vers ,rostit cândva în ploaie.

Pași grei pe caldarâmuri îmi profanează somnul
Și fără epiloguri , îmi readuc în față
O usă greu trântită...cazon și fără milă
Lăsând în urmă-o dâră de searbădă speranță.

Întregii lumi sihastre îi mângâi căpătâiul,
Abandonată păcii într-un răsfăț plăpând,
Odihnă legănată într-un hamac de gânduri,
Pe care răsăritul mi-o va răpi curând.

Miroase-a fum și ceață în pelegrine gânduri,
Paharul cu vin roșu s-a răsturnat a plâns.
Somn lin, nocturnă vrajă, ce îmi redai credința,
Că mâine-n zori iubirea...nu va mai fi un vis!

Post restant

Cu slove calde-ți scriu acum,
Pe-o foaie-ngălbenită-n vreme
Și tot ce vreau e doar să-ți spun:
Trăiesc fugind de anateme.

Mă uit pe geam.Cum plâng, iar,norii!
Și-mi șterg cuvintele din filă
Și-n ochi îmi tremură iar vorba
Și gândurile-n gol se-nșiră.

Încerc să-ți scriu cu seve blânde
Și-un nume-aș vrea să ai străine,
Sa-ți pot expedia din vreme
Aceste taine despre mine.

Dar nu te știu, nu ai adresă,
Ești doar un vis închis în mine.
Și scriu zadarnic, multe pagini,
Despre nimic ce-ți aparține.

Cu mâini sleite-ți scriu adesea
Îmi arde stins în suflet vorba.
Ce multe-aș vrea să-ti spun străine!
Dar, unde ti-aș trimite slova?