Phoenix

Am încetat să freamăt si-am încetat să dor
Și-am scris cu stele cerul și am semnat cu-n nor.
Și-am încetat să spumeg, să cred, să tac ,să mor,
Am scris cu arbori țărna și-am plâns-o cu-n izvor.
Voi înceta să tremur si de dureri să strig,
O să-mi crestez in suflet, cu stele albe-un nimb.
Și sub zăpezi eterne am să-mi aștern mormânt...
Eu...mă opresc din toate, am încetat să pot,
Îmi iau avânt spre lume ,cu lupta ei, cu tot.
Când toate vor fi spuse și mistuit- n vânt,
Ve-ți ști că Sunt ,prieteni , iubiri să vă colind.
Să vă cunosc tăcerea și să vă-nvăț di nou,
Să scriu cu pace lumea și s-o semnez cu EU.

25.decembie. 2012 Firenze

Colind

Leru-i ler ,pe-un fir de ger,
Flori de ghiață îmi îngheață,
Colindând pe sub fereastră.
Pași grăbiți din altă viață
Puști cu flăcări în obraji
Zguduind de râset zarea,
June fumuri țes cărarea
Însemnând cu dor văzduhul
Când copilăriei noastre
Urătorii-i purtau plugul.
Amintiri etern păstrate 
Sub nămeții de afară
Câte ierni duse-n colinde?!
Câte clopote ,spre seară ,
Dinspre munți pe văi coboară?!
Leru-i ler, un dor de ducă
Prin nămeți bătrâni se-ncurcă,
Iarna vieții e prea lungă!
Trec pe uliți înălbite,
În sumane de apostoli,
Anii mei cântându-și lerul.
Și-n pustiul nins în inimi
Cui să-și mai colinde gerul?

Prin parcul cu amintiri

PRIN PARCUL AMINTIRILOR

Pe banci pustii, in parcuri amurgite,
Imi depan cate-o veche amintire.
Mi-e frig de teama sufletelor-cripte,
Cand anilor ,aleile le-or fi morminte.

Ce de culori ,prin firele de roua
Si de ce stele-au coborat pe lacuri...
Azura banca mea..sau rosie si noua.
O, Doamne !Cine-si aminteste-atatea veacuri?!

Cad frunze, vor cadea apoi si norii...
Si, Doamne ,ce de ani vor ninge inca!
Tu ,da-mi puterea, sa astept iar zorii
Pe banca mea fidela ,ca o stanca.

Scrisoare catre mine insami

Cu slove calde-ti scriu adesea,
Pe-o foaie-ngalbenita-n vremi
Si tot ce vreau e doar ati spune
Ca sunt aici, sa nu te temi.

Ma uit pe geam cum plang , iar norii
Si-mi sterg cuvintele din fila
Si-n ochi imi tremura iar vorba
Si gandurile-n cor se-nsira.

Incerc sa-ti scriu cu seve blande
Si-un nume-as vrea sa ai straine,
Sa-ti pot expedia din vreme
Aceste taine despre mine.

Dar nu te stiu, nu ai adresa,
Esti doar un vis inchis in mine.
Si scriu zadarnic multe pagini
Privirea ta nu-mi apartine.

Cu maini sleite-ti scriu acuma.
Mi-a inghetat in suflet vorba.
Ce multe-as vrea sa-ti spun de mine...
Dar, unde ti-as trimite slova?

13.10.2012

Innoptare

Un pas ,o noapte,un bis neprevăzut
Și actorul își râde de propria viață
Și-n tăcerea cortinelor ce cad
Peste fiecare rol jucat ,pierdut ,netrăit,
El își apaudă lacrimile ce-și cântă
Iar și iar ecoul înăuntrul său
Devenit mai străin decât spectatorul
Din ultimul rând...
Un pas,o noapte , o sală
Actorul își rejoacă rolul de-a trăitul,
Cu capul culcat pe pământul reavăn,
Cu ochii căutând disperați un sufleur
Spectatorul propriului final,
Regizorul propriului spectacol
Gluma propiului suflet...
Tăcerea genialei sale solitudini,
Viață din spatele oricărei cortine.
Un pas ,o noapte...și atât! 

Aceeasi prietenie

Și iată-ne, mână în mână ,un mers respirat,
Prin frunzele anilor, ruginite de gânduri,
Două umbre alungându-și destinul mirat
Spre o stare desprinsă din antice mituri.
Stă scris undeva, cu vorbe de humă,
C-a fost botezată în crijme de vânturi ,
Starea aceasta cu mers legănat
Mână în mână printre frunze și gânduri.
Prietenie îi spune. O duzină de predici,
Râncezând crisalinde.O falsă eternă,
Căci eu știu fluturi loiali și mai veșnici
Decât iluzia ei absolut efemeră.

Despre timpul nostru

partea aceea de viață
pe care singurătatea o face să pară
mai lungă decât infinitul,
tot așa cum în doi
spațiul și timpul se comprimă,
strângându-se reciproc
până devin
o singură secundă.