Când s-or scutura caișii,
Doamne, tu să-nchizi fereastra!
să n-ajungă-n prag de ceruri
boarea inimilor triste
printre vânturi rătăcindu-ți
lacrimile în batiste.
.
Când s-or scutura și merii
Tu să-nchizi portalul lumii,
să nu treacă umbra vremii
printre ramurile plânse
soarelui umbrindu-i calea
către veșnicii ascunse.
.
Doar o cale, numai una
să deschizi în ceruri-nalte,
când și oamenii s-or coace
și s-or scutura de toate,
ca să vadă dintre stele
ce-au pierdut trăind zadarnic:
cum se scutură caișii
și cum plâng de fericire
dănțuind peste milenii
risipindu-și frumusețea
toate florile...și merii.
