pamantul isi leagana frunzele

pământu-și leagană frunzele
fără bătăi de vânt cad pădurile
ni se clatină încet iluziile...
iluziile noastre!!!
păreau cândva , nu tare demult ,
visurile tuturor șesurilor verzi 
robind lumina amurgurilor
măturau gândurile lumilor
cu mănunchiuri de maci... 
macii noștri!!!
cândva, nu demult tare,
singura însângerare a ierburilor
peste care acum pământul își leagănă frunzele
și unde 
fără bătăi de vânt
alegoric , răpuse de lume
cad moarte visurile.

De ce cad stelele

Stelele nu cad să moară ele cad să lumineze
Calea stelelor în fașă, aure abia născute
Rătăcind fără lumină, căutându-și loc pe cerul
Ce le-a zămislit destinul într-o purpură divină
Lumi călătorind spre soare,
Cer din Cerul nostru Mare.
.
Stele nu cad să moară, ele cad s-arate drumul
Spre lumina cea eternă , unde stelele ajung
Căutându-și strălucirea ,efemeră-n astă lume,
După ce-au trecut stinghere întunericul terestru
Peste patimi și hotare.
Vis din Visul nostru Mare.
.
Stelele nu cad să moară,însă uneori naive
Se opresc să poposească , derutate de lumina
Ce le copie splendoare , diamant neșlefuit, 
Pământeană elegie ,reprodusă-n Cer și Visul 
Ochilor de-ndrăgostiți
Prinși în sărutări ferbinți.

pribegie de frunze

Frunze, frunze peste tot,
clipe care nu mai sunt
suflete în parcuri plâng
lacrimi galben-ruginii,
Ma aștepți ? sau stau să vii?
.
Frunze , frunze peste tot
Frunze libere să plece,
clipe ce-au ales să moară
verzi...
foi născute-n primăvară
măzgâlite de poeți.

.
Frunze, frunze peste tot,
toamna-și joacă vesel drama...
farsa unui timp defunct
colorat și prins în ramă
lângă pași greoi de plumb,
frunze, frunze peste tot
raze reci prin crânguri albe
vechi emoții strânse-n salbe...
.
Frunze, frunze peste tot,
porți de timp deschise-n ape,
m-au mințit că ai să vii,
desenând păduri atee
peste aride campii...
știi?! mai bine-mi văd de treabă
și mă duc să văd cum lumea
sub mormane de iluzii
agitată tot îngroapă
fără noimă , fără sapă
toate gândurile vii.
... nu te mai aștept să vii!

despre pastel

Culori de anotimpuri
pictând în suflete fără vârstă
imagini trăite
între o veșnicie incoloră
și o clipă colorată.
în toate nuanțele Universului.

Efemerida

Și iată-ne, mână în mână ,un mers respirat,
Prin frunzele anilor, ruginite de gânduri,
Două umbre alungându-și destinul mirat
Spre o stare desprinsă din antice mituri.
Stă scris undeva, cu vorbe de humă,
C-a fost botezată în crijme de vânturi ,
Starea aceasta cu mers legănat
Mână în mână printre frunze și gânduri.
Prietenie îi spune. O duzină de predici,
Râncezând crisalinde.O falsă eternă,
Căci eu știu fluturi mai loiali și mai veșnici
Decât iluzia aceasta ,absolut efemeră.