Fara raspuns

Răspunsul nu se-arată-n căi
nici în nedeslușite arte,
răspunsurile sunt în noi
și-n noi mor neaflate toate.
Ști?
întebările ce vin
nu-s rodul neștiutei soarte
ci doar un zel, al cărui chin,
răpune suflete necoapte.
Nici un răspuns nu-i un mister
codificat printre cuvinte 
ci în bezmetice-ntrebări
dospite-ntr-o absurdă minte.
Vei vrea să stii la ce-ntrebări
răspunsurile n-au morală!
La tot ce ești și-ai fost și ieri
și cel ce ești sortit să moară.
Vei vrea apoi să știi cum poți
să mergi fără să-ntrebi întruna,
e simplu, fiecare pas
îți e răspunsul de acuma.
Și pentru fiecare pas
un gând în urmă se îneacă
în întrebări fără răspuns
pierdu-te-n timpul tău, ce pleacă.
Îmbrățișează ce iubești
și nu-ntreba dăcă durează,
acesta-i cel mai bun răspuns,
deci inima e inca trează.

Sanzaiene

Sânzâiene , sânzâiene
pe virgine gene visul tinereții
cu parfum sălbatic de iubire nouă
așternute-n paturi pe cearșaf de rouă,
la cadână oră,-n cumpăna vieții.

Galbene iluzii, aștrii ne-ncepuți
mărturii de-o noapte printre plete lungi
ultima poveste despre prinți călări
răpitori de trupuri pârguite ieri
și înmiresmate de îmbrățișări.

Sânzâiene, sânzâiene
feciorelnic șarpe mușcă pe ascuns
sufletul fecioarei , sub corset ascuns,
otrăvind balsamul liniștii dintâi
cu-n sărut obraznic pus la căpătâi.

De-a prinselea

pași fugăriți de fantasmele nopții
prin toate visurile noastre adolescente...
și eu te prindeam și tu mă prindeai
și apoi ne dădeam drumul la întâmplare
în visele altora,
și doar la marginea somnului ,
când luna își abandona razele
spre a ne mângâia îmbrățișarea,
labirintul nopților celorlalți
lua sfârșit.
Și începea iar joaca noastră de-a prinselea
printre gândurile devenite dorințe
printre dorințele devenite fantasmele viselor
tuturor iubirilor adolescente.

Copii eram..iti amintesti?

Copii eram noi doi, iți amintești?
O inimă bătând în două piepturi,
Frățește împărțeam același măr 
Și iarna chicoteam ascunși sub pleduri.

Copii am fost si noi, îti amintesți?
Când ne jucam iertând ,cu lumea-ntreagă,
Când adormeam doar să visăm povești,
Și paradisul se-aciuase în livadă.

Copii am fost , îti amintești de noi?!
Și bine ca atunci ne-aș vrea iar nouă
Și regăsiți in joacă printre ploi
Eu ți-aș trimite-un măr tăiat in două

Copii am fost...tu nu-ți mai amintești!!!
Ți-ai luat acasă inima si mărul,
Ai transformat copilul în ce ești,
Și nici măcar livezii nu-i duci dorul.

Și totuși, de-ți vei aminti cândva
Că si noi doi am fost copii odată,
Jumatea mea de măr va fi a ta
Ca-n două piepturi  inima sa bată.

Elegie mainilor

O elegie doar pentru ele :
mâini-artă, mâini-culoare
mâini-sărut.
Culori nevăzute de nimeni,
mâini-gânduri, mâini-trudă,
mâini-durere.
Când toți poeții slăvesc ochii,
ele tac:maini-taină,mâini-mărturie.
Când trubadurii slăvesc buzele iubiților,
ele așteaptă:mâini-putere,
mâini-întelepciune, mâini-răbdare.
Când îngerii își poartă sufletele acasă
ele se roagă:mâini-plâns, mâini-slavă,
mâini-tăcere...
O elegie din flăcari și pământ...
Doar pentru ele:mâini-suflet,
mâini-crediță,
MÂINI.

Cromatica sufletului meu

O imensă cameră albastră este sufletul meu
Cu fereste incolor de luminoase,
Cu fotolii din paie de trecut
Și șezlonguri comode de imaginație.
Am și un candelabru galben,
Cu luminițe parfumate de fiecare răsărit.
Și flori de măces drept ghirlande
Agățate deasupra ușii ce dă spre Univers.
Mai am și o chesea de argint
Cu dulcețuri rare si misterioase
Din fructele tuturor iubirilor împlinite.
Peste toate am aruncat și un voal,
Colorat în violet și alb,
Brodat cu mii de gânduri calde,
Să ascundă divin orice sărut de bun venit.
Ce zici prietenul meu pribeag,
În prea multe și îndepărtate lumi virtuale,
Ai trece pragul camerei mele albastre?

25.10. 2013

Vise de vanzare ( la tiganci)

Își fluturau sirenic, dezlănțuindu-și dansul
Sub zeci de falduri crețe ,din pastelate sorți,
Țigăncile din visuri, ce ți-au ghicit sortitul,
Vânzând la colțul strazii iluzii pentru toți.

Noi jalnici cumpărarăm opritul fruct serafic,
Și ne-amăgim prostește, călcând peste porunci,
Că-n noi ar face roade speranța cumpărată
Dansând în jurul vremii pe jarul de atunci.

Doar vraja ne mai tine ,ca într-un dans profetic,
Sub poalele-nflorate zăcem atât de goi,
Si cine știe oare cum focul se-ntețeste,
Cănd vântul suflă lacrimi în flacăra din noi!

Își flutură serafic ,tot scânteind spre ceruri,
O ultimă rafală din focul ce-am aprins,
Prezicatoarea râde și-n dans își plimbă bobii,
Spre alți amanți poetici...de așteptări învinși.

24.11.2013

Saltimbancul

Pe-un fir întins la maxim ,
Eu saltimbanc convins,
Pășesc cu nepăsare,încet,
Către abis.
Și Doamne, câte lacrimi
Am reciclat în râs!
Mascat ,de dragul vostru ,în 
Saltimbanc proscris.
Dar anii-nnoadă firul
Și tălpile-mi rănesc,
Eu ,saltimbanc din fire,discret,
Vă părăsesc.
În lunga-mi carieră 
Am învățat și eu,
Că saltimbanci mai tineri râvnesc 
La firul meu.
Eh, s-a lăsat cortina,
Eu...saltimbancul-râs,
Vă-mpart di recuzita de clown,
Câte-un vis.

Dor de Bucovina

Se-nșiruie cu fală milenară
Îngălbenite, clăile de fân,
Ca falnicii străjeri odinioară.
În Bucovina-i anotimp divin.

Petale tot mai stinse de culoare,
Săgeți de aură cioplite-n fum,
Tot cerul Bucovinei e-o chemare
Întruchipată-n dorul meu nebun.

Miroase-a cetină, a gălbiori si iarbă
Și-n gânduri bat tălăngile absurd
Si focul viu de-acasă se preumblă
Prin viața-mi toată ,ca un pașă nud.

Adie timpul cu balsam bucolic,
Din țara Dornelor până-n pridvorul meu,
Sfâșietor de pur si melancolic ,
Bucata mea de rai si Dumnezeu.

Poezie

Ți-am prins sufletul 
și naivă
l-am așezat cu grijă
în palmele calde...
Era palid
și ursuz
și atât de tăcut
încât mângâierile palmelor
păreau prelungi
bătăi de toacă
care au pierdut ritmul
chemărilor.
Ți-am luat sufletul
în palmele mele
calde
și tu nici măcar
n-ai știut,
atât de străin îți devenise.

Fara raspuns

Răspunsul nu se-arată-n căi
nici în nedeslușite arte,
răspunsurile sunt în noi
și-n noi mor neaflate toate.
Știi?
întebările ce vin
nu-s rodul neștiutei soarte
ci doar un zel, al cărui chin,
răpune suflete necoapte.
Nici un răspuns nu-i un mister
codificat printre cuvinte 
ci în bezmetice-ntrebări
dospite-ntr-o absurdă minte.
Vei vrea să stii la ce-ntrebări
răspunsurile n-au morală!
La tot ce ești și-ai fost și ieri
și cel ce ești sortit să moară.
Vei vrea apoi să știi cum poți
să mergi fără să-ntrebi întruna,
e simplu, fiecare pas
îți e răspunsul de acuma.
Și pentru fiecare pas
un gând în urmă se îneacă
în întrebări fără răspuns
pierdu-te-n timpul tău, ce pleacă.
Îmbrățișează ce iubești
și nu-ntreba dăcă durează,
acesta-i cel mai bun răspuns,
e semn că inima e trează.