Mărturisire. ( Nou)

Nu mi-am zidit în gânduri înalte metereze

Să-și cațăre pe ele imberbii nerozia,

Nici labirinturi strâmte din utopii perverse

Orfei să rătăcească jertfindu-și poezia.

.

E-un suflet cu poiene și oaze de lumină

Pe care să alerge în voie orice minte,

Descoperind mistere și locuri neștiute

Din alergarea lumii să alfe ce-i cuprinde.

.

Nu m-am lăsat atrasă de lumi fără poveste

Căci doar poveste suntem și ne suntem eroi,

Când se va stinge-n ceruri și ultima făclie

Planete abia născute vor povesti de noi.

.

N-am ridicat nici ziduri, nici scuturi, nici opreliști

Ca-n ochi să nu-mi pătrundă doar umbrele din voi.

Atingere târzie( Silviu)

Te-ating cu-n deget și tresar sperând

Șă nu mă pierd în lunga-ți depărtare

Mă-ncumet să te-ating și vreau să simți

Arsura ultimei dorinți, sub apăsare.

.

Te-ating cu-n deget, evadând din somn

E-atât de vie carnea ta, mereu spre seară!

Cu ochii-nchiși accept să-mi ies din minți

Și-n ochi...însingurări mi se presară.

.

Te-ating! Rămâi așa! Să nu te miști!

Cu-n deget să te modelez în foi de ceară

Și-ncet s-alunec, psalmuri îngânând,

Pe pielea-ți caldă, parfumând a vară.

.

Te-ating cu-n deget, viduri reumplând

Și din dorință te renasc, a câta oară?

Lacrimă șireată

Mi-a picurat din gânduri o lacrimă străină
Căzută dintr-un ochi deschis imaginar
Pe umăru-mi pierdut în somn de lună plină,
Boemă precupeață cu ștaif sentimental.

M-aș fi pierdut probabil în tragedia-i udă
Dar mult prea multe lacrimi m-au păcălit deja,
Așa c-am alungat-o, ca pe-o regină nudă
Ce-ar vrea să se strecoare șiret, în viața mea.
.
Albumul meu de lacrimi ce nu mă plâng pe mine
Azi te-am închis sub lacăt de nepăsare grea.

16.06,2018

Lumea mea căzută ( Silviu)

Te-am rătăcit de mine, într-un ungher închis
Acolo printre umbre și vise ne-ncepute,
Tu lumea mea perfectă, tu unicu-mi abis,
Acolo unde viața-mi putea să se ascundă
După perdele groase...și chicotind de râs 
Să-și râdă fără jenă de cei îndrăgostiți.
Te-ai lepădat de mine, iudee nemiloasă
Și în genunchi destinul m-a aruncat meschin
Și-mi tremură în minte căderea-ți voluptoasă
Te-ai răzbunat, turnându-mi din cupa cu venin
A celor belstemați să-nvețe să iubească...
Și nici măcar nu-ți pasă că-n disperarea surdă
M-agăț de tot ce trece să îți mai fiu întreg,
Tu lumea mea perfectă, azi rece și absurdă
M-ai aruncat din tine în lumi ce nu-nțeleg
Și care, mi se pare, mă vor zdrobi habotnic,
Cum renegat de ceruri pe-un înger inocent.
N-aș fi crezut vreodată, în mintea mea nebună,
Că-n patime demente și lumile se pierd.
5.06.2018

Copilului( nou)

Am strâns acea amintire pribeagă
Dintr-o copilărie cu scări până la cer
Pe care au învățat și pașii mei să meargă
Urcuș după urcuș, mister după mister.
.
E singura-mi amintire duioasă și caldă
Parfumuri divine ce-n cadelnițe pier,
Surâs prizonier într-o lume păstrată
Între aripi de fluturi, insectar efemer.
.
E-o clipă, e-o viață, o aripă de spumă
E zborul și joaca și-o taină de ieri
Și-o strâng până doare și-o apăr nebună
De smulgerea timpului bastard și mișel.
.
E ultima mea amintire de viață
Cadână iubită de-un zeu cam tembel.
1.06.2018