Lumea mea căzută ( Silviu)

Te-am rătăcit de mine, într-un ungher închis
Acolo printre umbre și vise ne-ncepute,
Tu lumea mea perfectă, tu unicu-mi abis,
Acolo unde viața-mi putea să se ascundă
După perdele groase...și chicotind de râs 
Să-și râdă fără jenă de cei îndrăgostiți.
Te-ai lepădat de mine, iudee nemiloasă
Și în genunchi destinul m-a aruncat meschin
Și-mi tremură în minte căderea-ți voluptoasă
Te-ai răzbunat, turnându-mi din cupa cu venin
A celor belstemați să-nvețe să iubească...
Și nici măcar nu-ți pasă că-n disperarea surdă
M-agăț de tot ce trece să îți mai fiu întreg,
Tu lumea mea perfectă, azi rece și absurdă
M-ai aruncat din tine în lumi ce nu-nțeleg
Și care, mi se pare, mă vor zdrobi habotnic,
Cum renegat de ceruri pe-un înger inocent.
N-aș fi crezut vreodată, în mintea mea nebună,
Că-n patime demente și lumile se pierd.
5.06.2018