epopee ciudata

Plasmodică această epoee a timpului
cu primăveri nehotărâte și perverse
cu cireși înflorind în palma frigului
cu fire de iarbă ,prologuri reverse
ale unor invenții de anotimpuri diverse.
Criogenică această epoee a timpului
în care doar omul este prada frigului,
cu inima scrutând anotimpuri pierdute
în ochi congelând renașterea nimbului
acestor ciudate și noi anotimpuri.
.
Un replay încurcat în fire albastre
această nouă epopee a timpului.

Dau magnoliile-n floare

Dau magnoliile-n floare
și sufletul meu dă să-nflorească,
mă tem ,parcă, să-l las,
să nu-l culeagă infatuate
minți lipsite de pudoare.
Dau magnoliile-n floare
și teama de-a lăsa mugurii inimii
să se deschidă
doare...
doare dorința lor de-a avea culoare.
.
Mai întâi de a hotărâ, dacă să fiu petale
spuneți-mi sincer,
ce se-ntâmplă totuși cu timpul,
când floarea magnoliei moare?

Desculță prin anotimpuri

M-am descălțat
de emoții și de patimi;
cu tălpile înțepam iarba crudă,
nevinovat de crudă și naivă.
Îmi va fi martor
vântul acela de primăvară,
care-mi recita cu suflarea-i rece
versuri lingușitoare
pe coapsele despuiate
de mătăsurile vremii.
Era el ultima mea ispită
o palmă blasfemică
cu mângâieri aspre
căruia eu m-am prefăcut
ca nu-i ghicesc intențiile.
În jurul tălpilor mele
lujeri verzi creștau nestingheriți
descântând de deochi soarele,
doar eu mă încăpățânam
să înțep pământul cu ele,
pipăind rădăcinile
unui ultim fir tânăr
de iarbă.
Apoi,
mi-am adunat rochia
în jurul coapselor
și am lăsat mirajul altei primăveri
să se stingă.

9 aprilie 2015