Umbra poporului meu

Din umbra ta, poporul meu
se va mai naște-un phoenix oare,
reaprizând ca Prometeu
făclia Daciei străveche
și stirpea ei nemuritoare?
.
Din pieptul tău care s-a rupt
împrăștiat în lumi străine,
de unde lupul alb a supt
spre gloria Daciei eterne,
va mai rodi vreodată-un bine?
.
În țelul tău, poporul meu
vor mai putea vreodată frații,
uniți de-același Dumnezeu
să-și strige numele la hore
cu steagul țării lor pe brațe?
.
Căci astăzi pare totul stins
și sterpe de iubire toate
e un popor ce s-a învins
urându-și binele, de moarte.

Senilitatea lumii galopează

Senilitatea lumii galopează
Pe-un drum abrupt
Sub o fatală piază,
Țâșnind din unghiuri fără cronguență,
Separă om de om și cult de cult.
Fără să-i pese despre noi prea mult.
Ce va rămâne?
Doar urmași plângându-și
Pe umerii istoriei destinul,
Fără să știe unde este vina
Și unde smoala-ncinsă-a răutății
A ars din temelie omenirea.
Senilitatea lumii galopează,
Noi pariem pe-o cursă fără miză,
Ne rupem noi de noi și-apoi de viață,
Deși atunci, după apocalipsă,
Niciunul nu se va putea sustrage
Și nici nu va putea intra în față
Cu cartea lui de vizită creată
Să îi mascheze partea cea mai falsă.