Fulguie undeva pe pământ

Fulguie undeva pe pământ
Fulguie în tot trecutul meu
E pace, în sfârșit, peste toate.
Omătul e alb, e alb și e greu
Când gâfâit mi se-așterne pe spate..
.
Când ninge, undeva pe pământ,
Pământul și zarea-s tot una.
Trag linii de ger printre rânduri,
Omătu-i bătrân și albă e luna
Și-mi ninge oftat peste gânduri.
.
Râd oameni, undeva pe pământ,
Când fulgii se joacă de-a ninsul,
E pace, în sfârșit, colindă-n neștire
Din mine spre voi necuprinsul
Ningând peste toți cu iubire.

Îngeri pe zăpadă

Nu mai fac demult îngeri pe zăpadă

Mi-au încremenit aripile în timpuri nealbe

Doar în ochi țurțuri galbeni mai aprind

Gutui pârguite, adunând fulgii-n salbe.

.

Mi-au amorțit oasele în ierni fără viață

Melancolii cu brazi și colinde mă-ncearcă,

Nu mai fac îngeri albi, nici zmee, nici plesne,

Ca o slugă destinul în zdrențe se-mbracă.

.

Nu mai fac îngeri, demult, pe zăpadă,

Îmi cresc înăuntru aripi nealese

Și-mi zboară prin suflet un fel de colind

Pe geamuri îngheață povești cu crăiese.

.

Și oare ce înger ai fi pe zăpadă,

Cu trupu-ți chircit sub o cergă albastră?

Privind incredul la îngerii noi

Ce-și bat pe omături figura lumească.

.22.12.2018