Plângea copacul

Plângea copacul nimănui pe malul serii
L-am întrebat : de ce plângi suflete, ce ai?
S-a scuturat uimit de întrebare
Și printre lacrimi prăbușite-n gol
Mi-a spus: nu plâng! mă curăț de tristețe,
De oamenii ce vor pleca și am să-i uit,
De umbrele acestei seri meschine
Ce-ncearcă să mă mintă că de mâine
Destinul se va-ntoarce să-mi răsfețe
Tăcerile ce nu sfârșesc a-mi da povețe.

Dualitate

Eram convinsă că am 
doar o inimă,
a mea,
asta până când
mi-am recunoscut inima bătând
în alt piept.