despre lacrimi

Gânduri cristalizate,
amalgam de săruri mai mereu amare,
trezind simțurile celorlalți
la o stare de compasiune fatală..
și uneori, rar de tot,
pasiune,
șlefuind în noi înșine
sentimente strălucitoare
trăiri profunde până la absolut,
când sufletul se joacă cu acea materie
din care mai târziu se vor șlefui diamantele...
care în forma lor brută se vor numi:
IUBIRE.

despre pietre

Șiraguri de amintiri
antice povești despre stări imateriale
căzute în dizgrația anilor,
colorate în tonuri de iubiri interzise
și celebre,
banale melodrame trăite parțial.
Culegere de basme
așteptându-și povestitorii să le scrie finalul.

Șiraguri de veșnicie
mai veșnice decât noi 

povestitorii lor.

despre aniversari

Tic-tac, tic-tac...
ritmul timpului îmi joacă feste,
eu îl dansez an după an,
el se rotește ca un nebun
după muzica universului,
și mă trezesc ,furată de valsul său:
când bătrânul înțelept,
când junele rebel,
când copilul rătăcit în lumea celor mari...
Știu sigur că acolo undeva 
am pierdut și eu pasul,
în aiuristicul său tic-tac.
Până aflu unde,
Trăiesc!
ce să fac?!

Ce zi era oare?

Ce zi era oare?
În seara aceea fatidică,
când nici apusul
nici răsăritul nu veniseră pe lume.
Atât de oarbă devenisem
prefăcându-mă că ne cunoaștem,
și că împărțim, aceeași
iubire.

De-a valma

Învolburate pâraiele inimii inundă timpul
Adunând în albia lor secunde pierdute
Hrănind rădăcinile celor statornici ,
de-a valma
Cu vuiet trec spații, prin umede unde.

*
Cad în cascade-nspumate infame iluzii
Bat clopote-astrale-ntre două raspunsuri
Și-n apele tulburi ne prindem speranțe
de-a valma,
Pe crengi în derivă ,spre-nalte apusuri.

*
Când totul se-ntoarce să zacă în tihnă
În urmă mai e doar un câmp fără luptă,
Oștenii răbdării se lasă-n spre case,
de-a valma,
Din cumpeni ,izvoare cu viață se-nfruptă.

*
Murmurând prin făgașele inimii mele
Trec reci și-ncărcate de mâluri, pîraie
Și-mi zbat clipocituri de lacrimi ursuze
de-a valma,
De maluri, de stanci, si de-o stearpă odaie.

De iarna

Azi sufletu-ți miroase-a scorțișoară

Și eu te văd din nou întâia oară,

Cu-aromați de vin roșu-înserare,

Prin cetini chip de alb imaculat

Când lupi pribegi, sătuli de-adulmecare

Sunt martori unei lumi ce s-ancheiat.

Azi norii gri întind cearșaful umed
Pe patul ce-a păstrat un somn adânc,
De când pe tâmple asudau dorințe
Și zorii adormeau în noi visând.
Azi lupii vor adulmeca prin cetini
O lume ce va-ncepe în curând.

despre oameni de zapada

Iubiri înghețate în eternitate,
fără inimi trădătoare
fără pasiuni incandescente,
iubiri unice și neputincioase...
până când nemurirea albă
fuge în lume
cu prima rază de soare.