Ruga tarzie

Nu-mi râde-n față Doamne! Nu-mi spune c-am greșit!

Nu-mi aminti de lacrimi! Nu-mi aminti de vânt!...

Le știu pe din afară,le-am învățat tăcând,

Le-am încercat, ști bine, cum ai ales...durând.

Genunchii mei condamnă întunecatul gând,

Sub ei pământul rabdă cuvânt după cuvânt

Și-n pulberea uitării își caută mormânt

Atâtea legi înfrânte ,pe ruguri răstingnind,

Un ideal utopic cu fantezii de sfânt.

Nu-mi aminti păcatul nici că păcat eu sunt!

Sub crucea lumii tale păcătuiesc trecând

Și-n marea fugă-a vieții păcătuiesc iubind

Zeești fapturi căzute din vise pe pământ.

Nu-mi râde-n față Doamne! Nu-mi spune c-am greșit!

Sunt vinovat de toate .Știu.Nici nu mai dezmint,

Dar cel mai rău din toate sunt: pentru c-am trăit

Făcând ades cu cerul prea mare legământ.

Nu-mi cere jurăminte! Nu-mi cere să te mint!

Nu-mi aminti de lacrimi! Nu-mi aminti de vânt!

Le știu pe din afară.Le-am învățat oftând...

Și-așa cum ști prea bine ,le mai învăț durând.

catren

Când sufletele au zburat ,sătule, ne ramăseseră doar pașii goi
Pe caldarâm trăindu-și agonia, lovindu-se haotic între ei.
Oricât ar vrea, sărmana rațiune, să dea un sens acelui mers greoi
Ei fără suflet rătăcesc bezmetic, pierzându-și urma printre vagi idei.