Dezertări. Poeme fără rimă.

   




                                                      MARIASTELA   IACOBAN




                                   DEZERTĂRI




                          Poeme fără rimă....

despre toate

oglinzi, păduri
suflete,
ape în flăcări
nopți mâncate de zile
iluzia că totul aparține cuiva
credința supremă
că vom zbura într-o viață
cu aripile noastre,
totul, absolut totul
este o nemulțumire eternă
pentru că ceea ce avem deja
nu este totul.
Nici măcar noi.

Dezertări. Pagina 6 ( Despe)

                                                      ....ape


curg toate visele mele
între două albii
generând valuri înspumate
care se vor stinge oricum
în estuarele
realității apelor secate
de speranțe.


                                                   .... foc

Prometeu mă așteaptă
să construim un alt Olimp
în care el să fie flacără
eu rugul blasfemic
pe care să ardem
din răzbunare
eretecii
care mai cred
dor în vânt.


                                               .... toate

oglinzi, păduri
suflete,
ape în flăcări
nopți mâncate de zile
iluzia că totul aparține cuiva
credința supremă
că vom zbura într-o viață
cu aripile noastre,
totul, absolut totul
este o nemulțumire eternă
pentru că ceea ce avem deja
nu este totul.
Nici măcar noi.

despre foc

Prometeu mă așteaptă
să construim un alt Olimp
în care el să fie flacără
eu rugul blasfemic
pe care să ardem
din răzbunare
eretecii
care mai cred
doar în vânt.

despre ape

curg toate visele mele
între două albii
generând valuri înspumate
care se vor stinge oricum
în estuarele
realității apelor secate
de speranțe.

despre voi

uhhh, respir!
și aud ecoul arerului ieșind
ca un tam-tam,
lovindu-se de membranele
respirațiilor din jur,
deci respirăm
bumeranguri ,
deci, voi chiar
existați!

Dezertări. Pagina 6 ( Despre)

                                                  .... căderi

prăbușiri în neanturi obscure

unde ,felinarele 

sufletelor înțelepte

nu mai ajung demult

și unde aripile de ceară

ale Icarilor 

se topesc înainte de a zbura

                                            ....mine

uite! o oglindă!
o mască căzută ,purtată
într-un zbor prea  înalt
de aripi invizibile
un oftat din înalturi
cutremurând
până la lacrimi
un suflet
încă pământean.


                                            ....voi
uhhh, respir!
și aud ecoul arerului ieșind
sună ca un tam-tam,
când se lovește de membranele
respirațiilor din jur,
deci respirăm
bumeranguri ,
deci, voi chiar
existați!

despre mine

uite! o oglindă!
o mască căzută ,purtată
într-un zbor prea  înalt
de aripi invizibile
un oftat din înalturi
cutremurând
până la lacrimi
un suflet
încă pământean.

despre căderi

prăbușiri în neanturi obscure

unde ,felinarele 

sufletelor înțelepte

nu mai ajung demult

și unde aripile de ceară

ale Icarilor 

se topesc înainte de a zbura

Dezertări.Pagina 5 ( Despre)

                                                   .... ploi

stropi străini și reci
veniți hoțește
să-mi surprindă
seceta inimii
și s-o transforme în nori
de aburi.
sunt oare grandomană
dacă spun că
pe cerul meu nu au fost niciodată nori
pentru ca ploile n-au condensat
niciodată,
în mine?!


                                                 ....apusuri


ziua își sloboade ultimul suspin

risipind respirul ultimului
bob de lumină.
oftatul acela prelung , al nopții ce vine,
în clopotele sumbre cântă meschin
tristelor făpturi , fără de vină,
serenadele ,
prea multor amintiri.

  

                                                  .... ceață
cerul își leapădă mantia 
de lacrimi imature
peste misterele încă necoapte ale lumii.
Sub poalele ei viețile se joacă
de-a prinselea
până când
zorii altui destin

le ascunde chipurile de lut.

Dezertări. Pagina 4 ( Despre)

                                             ....lumini și umbre



umbrele trecutului
transformă
luminile prezentului
în himere ale viitorului
pe ecranul fără lumini și fără umbre
al veșniciei.



                                            ....morile de vânt



săbiile timpului străpung atroce
secundele clepsidrelor ,

falsificând speranțe 
pentru iubirile efemere
ale cavalerului nebun...
când bătaia vântului deja a rătăcit
spre casa eternității
drumul de întoarcere.


                                              ....crez

starea aceea în care ți se face teamă
că nu vei mai avea nimic
de care să te-agăți ,
când după toate clipele ce vin

și toate viețile ce trec
îți vei rămâne numai tu
să-ți fii icoană.

Dezertări . Pagina 3 (Despre)

                                           

                                         ....oameni de zăpadă


iubiri înghețate în eternitate,
fără inimi trădătoare
fără pasiuni incandescente,
iubiri unice și neputincioase...
până când nemurirea albă
fuge în lume
cu prima rază de soare.



                                          .... toamnă

frunza lângă frunză țes
veșmânt de chihlimbar și iubiri ruginii
cu care am să-mbrac pădurea
când gerul anilor îmi va îngheța
pașii...
pașii aceia făcuți aiurea , la întâmplare,
peste coamele verzi ale tinereții.



                                              .... timpul nostru

partea aceea de viață
pe care singurătatea o face să pară
mai lungă decât infinitul,
tot așa cum în doi
spațiul și timpul se comprimă,
strângându-se reciproc
până devin

o singură secundă.

Dezertări. Pagina 2 ( despre)

                                      ....luna mai

clipa aceea care îți bate la geam
între două raze de soare,
până să deschizi fereastra
s-a dus...
cu praful de cireșe și flori de cais
cu tot.
În aerul pe care-l tragi în piept
privind dincolo de sticlă
adie doar boarea altei iluzii
parfumate .
Se poate să fii fost...luna mai.



                                      .... pietre

șiraguri de amintiri
antice povești despre stări imateriale
căzute în dizgrația anilor,
colorate în tonuri de iubiri interzise
și celebre,
banale melodrame trăite parțial.
Culegere de basme
așteptându-și povestitorii să le scrie finalul.

Șiraguri de veșnicie
mai veșnice decât noi 

povestitorii lor.


                                     ....aniversări

tic-tac, tic-tac...

ritmul timpului îmi joacă feste,

eu îl dansez an după an,

el se rotește ca un nebun

după muzica universului,

și mă trezesc ,furată de valsul său:

când bătrânul înțelept,

când junele rebel,

când copilul rătăcit în lumea celor mari...

Știu sigur că acolo undeva 

am pierdut și eu pasul,

în aiuristicul său tic-tac.

Până aflu unde,

Trăiesc!

ce să fac?!

Dezertări. Prima pagină

         



                                                   ....veghe




Starea aceea când
sufletul încenunchiază tăcut
în fața iluziilor tale
fără să întrebe
de ce face parte din ele...
așteptând să închizi ochii minții
să se poată întoarce senin
la starea de a-ți aparține.



                                                  .....pastel


Culori de anotimpuri
pictând în suflete fără vârstă

imagini trăite
între o veșnicie incoloră
și o clipă colorată.
în toate nuanțele Universului.



                                                 .....lacrimi

Gânduri cristalizate,

amalgam de săruri mai mereu amare,

trezind simțurile celorlalți
la o stare de compasiune fatală..
și uneori, rar de tot,
pasiune,
șlefuind în noi înșine
sentimente strălucitoare
trăiri profunde până la absolut,
când sufletul se joacă cu acea materie
din care mai târziu se vor șlefui diamantele...
care în forma lor brută se vor numi:
IUBIRE.

 

Dezertări. Despre...

 



                                     MARIASTELA      IACOBAN



                              DEZERTĂRI





           Despre...

Leganare

Legănare

Mi-e dor să-ți lași capul pe umărul meu
Rupând în fâșii colorate amurgurile,
Să-mi răsfiri părul devenit curcubeu
În lumina ce descompune săruturile.

Mi-e dor de scârțâitul lugubru al zilelor
Ritmându-și ,ca un dute-vino, secundele
Să joace fereastra,pierzându-și măsurile,
Sub ochii deveniți o prismă a undelor.

În legănatul acela,curbându-ne trupurile,
Mi-e dor să devină ecou amintirile,
De frunte să simt izbindu-se fluturii
Renăscând ,din crisalide sterpe, iubirile.

Mi-e dor să-mi foșnească la ușă pădurile,
Lianele vii să ne-cătușeze mâinile ...
Și tu să-ti trimiți ,tot mai des, mângâierile
În legănatul nopții , unind destinele.

Dezertări. Motto

MOTTO:
  Într-o seară de taină m-am așezat cu lumea mea la o poveste despre noi.
,,Până când?”, m-a întrebat ea.
- Până atunci când toate sunt permise.
,,Până unde?” , a mai vrut să știe.
-Până acolo unde se poate ajunge.
,, De ce?”...
- Pentru că știu că ,, după când” și ,,după unde”  abia începe ,,dincolo de...”
,, Cum vrei să ajungi dincolo de?”
- Dezertând din comunele: acum, aici, atât.
Oh, ce nebunie!
-Știu, te-am inventat eu.

Vouă la ceas de răstriște

Voi auziți cum sună ecourile fals
În sufletele goale a oamenilor-funcții?!
Lor din învălmășeala din stradă le-a rămas
Infatuarea stării de-a fi rușinea frunții.
.
Voi auziți cum latră din gâturi de ciocoi
Legi pentru ei făcute, ca hoții în penumbră?!
Frângând în mii de cioburi cristalele din voi
Ce-au refuzat s-absoarbă minciuni cu tentă sumbră.
.
Voi auziți, vreodată, eroii cum jelesc?!
I-au despuiat de giulgiuri și plânset,ca o haită,
Nababi ce-n fața lumii istoria știrbesc
Călcând morminte sacre cu suflete de piatră.
.
Și-n voi , măcar acuma, mai auziți strigând
Dreptatea-ncătușată de parveniți mascați
Ce-și defilează falnici întreaga aroganță
Prin fața obosită a celor prea-ncercați?!
.
Eu văd doar disperarea făcându-vă iar frați,
Urlându-vă durerea doar când nu se mai poate,
Apoi...vă veți întoare să deveniți curați
Lăsându-i să trăiască mișei pe-al vostru spate.

Visele sunt anonimul din tine

Visele nu au instanțe de judecată
păcatul lor se prescrie
când umbrele nopții se-mbată
cu iluzia primei dimineți ce le-mbie.
Visele nu primesc sentințe de plată
toți martorii păcatelor din vise
au dreptul oniric la tăgadă
iertând fără scuze coșmaruri surprinse
trădând mișelește dorințe ascunse.

Visele nu pot depune mărturie,
visele sunt Anonimul din tine.

Ning cireșii

Ning cireși peste oraș
candide petale
imnuri roz cu rimă albă
ode imortale.
.
Ning cireșii peste noi
poezii astrale
recitând ne-ntroeinesc
sub morman de floare.
.
Ning cireșii , în sfârșit
ning peste betoane,
aripi fine animând
parcurile goale.
.
Ning cireși peste oraș
cu parfum de rouă
și-mi tot picură în gând
stropi de viață nouă.
.
Ning cireși, sau poate numai
plâng cu lacrimi vii?!
peste inimi de metale
și cimenturi gri.

Martie

Are trupul rece Martie
precum o amantă uitată.
Abia dacă îndrăznește un surâs
printre petale fragil de albe.
Are trupul rece Martie
doar în sufletul abia înverzit,
ascunși printre fire de iarbă
încă în fașă,
ard macii roșii ,păstrați
în erbarul tuturor amintirilor
și ținuți mereu în viață
de aceeași ultimă speranță.

Reflexie de iarna

Vă mai ninge, măcar din când în când,
în suflete cu fulgi de iubire
prieteni?
Nu dați neaua afară!
Pentru sufletele pustii ea este mană,
Pentru sufletele pline este rod,
Pentru sufletele triste alinare,
Pentru cele osândite la tăcere cuvânt
Pentru cele rătăcite cărare,
Pentru cele împăcate cu timpul,
veșnicie.
Nu dați neaua afară!
Nu de greutatea-i albă să vă temeți,
ci de cenușiul gândurilor
peste care n-a mai nins demult!