Furtunile nu dor

Am aripile-ntinse, dincolo de furtuni
Furtunile nu dor, furtunile înalță,
Sunt plumbuite sfere obturând genuni,
Dincolo de abisurile minții
par minuni...
Furtunile sunt arii ce se-nvață
din cântul zburătorilor comuni.

.
Intre derivă și planare, peste amarele furtuni,
Doar cei cu aripi fine se strecoară,
Cum pe sub val trec surferii nebuni
Ținând oceanul-nemblânzit
în poală...
Când cerul prăbușeste-nchinăciuni
acelui ce cu valul se măsoară.

.
Cu aripi de Icar , trec lesne prin furtuni,
Deh,soarele nu-mi poate frânge zborul,
Căci norii reci și palizi ce-n clipe se strecoară
Țin aripile-ntinse într-un balans sublim,în lumile
de ceară...
Furtunile sunt doar niște cununi
Pe tâmpla celor ce nu știu să moară.

Despre crez

starea aceea în care ți se face teamă
că nu vei mai avea nimic
de care să te-agăți ,
când după toate clipele ce vin
și toate viețile ce trec
îți vei rămâne numai tu
să-ți fii icoană.

Despre spranțe

am descifrat în paginile mirajului
enigma speranțelor ,
ele sunt precum coamele cailor
vânturate în văzduh, la apus.
Lasă să pătrundă razele roșiatice
învăluindu-le în aura universului,
apoi pleacă mai departe
haotic și libere
cum au venit.

Despre anotimpuri

fulgere scăpate din cadrul timpului
desenând arabescuri bizare
la poalele orizontului,
culori alese , parcă anume,
să deosebească timpul de veșnicie
și veșnicia de noi.
Și fiecărei culori , călătorii,
i-au dat numele
unui anotimp.

Despre ploi

stropi străini și reci
veniți hoțește
să-mi surprindă
seceta inimii
și s-o transforme în nori
de aburi.
sunt oare grandomană
dacă spun că
pe cerul meu nu au fost niciodată nori
pentru ca ploile n-au condensat
niciodată,
în mine?!

Despre curcubee.

Curcubeele sunt aripi de fluturi
care n-au vrut să moară
la timp?
sau suflete efemere
dintr-o poveste cuantică
pe care ingrații
le-au crezut fluturi? 

Despre noi

am fost
două gânduri evadate,
care în fuga lor
s-au lovit, din inerție,
simultan,
de același cadran al timpului.

Ai intrebat veodata?

Ai întrebat vreodată-un demiurg
de ce bat surde clopotele nopții
și-n gândul din-năutrul tău pustiu
de ce porți grija celorlalți
și-a morții?
Ai întrebat vreodată un străin
ce-nseamnă pentru el trecutul porții,
pe care intri să rămâi pribeag
și foarte de rar să-ți afli rostul
vieții?
Ai întrebat vreodată un păstor
de-a numărat apusurile toate
și câte lacrimi îi pășesc în zori
pe tălpile mustind de libertate?
Te-ai întrebat vreodată dacă ești
cu-adevărat tu cel sortit să fie,
ori doar mizerul care-a adunat
din versul tuturor
o poezie?

Și dacă tu nu ști și nu te-ntrebi
ce ești și cine vei fi mâine,
cu ce curaj mă-ntrebi, înfumurat,
eu cine sunt și ce-aș avea de pus
la zidul vieții tale de ruine?

8.08.2015