Când regii mor

Când regii mor povestea se termină
și cărțile întoarnă o pagină din viață
cu judecăți tălâmbe alaiul se răsfață,
la colțuri de istorii ies farisei în față
scuipând peste tămâie cu bale seci de tină.
.
Când regii mor povestea se termină,
se-ntorc tăcuți în pagini fără viața
eroii ei, iar drept postfață
la colțuri de istorii ies farisei în față
triști saltimbanci purtându-și coroanele prin lume
și nimeni nu-i învață și nimeni nu le spune
și-n tulburarea lumii chiar nimeni nu-nțelege,
că cea care urmează va-ncepe-ntotdeauna
așa:
A fost cândva un rege!
6. dec. 2017

baladă autumnală

M-am uitat în ochii nopții
Orele se schimbau în fiecare clipă...
între ele
și râzându-și de mine timpul
încurca anotimpurile,
așa că nu mai știu
dacă sunt prea tinere și necopate
frunzele ce cad în mine
sau au îmbătrânit
tot încercând să zboare
dinspre cer spre pământ?!
fardându-se în culorile
palide-ruginii ale gândurilor apuse,
privindu-se melancolic
în oglinda ochilor tăi celesti.

toamnă dusă

printre frunze moarte
pași de mucava
își încurcă mersul
umeziți de brumă.
pe cadranul vieții
în timpane, clipa
bate timpul toamnei 
care va pleca.

Plouă în timpul meu (corectat)

Un șuierat departe..apoi lumini bizare,

Reci picături de ploaie și timpul evadat

Gonind pe șine lucii,fugar peste hotare...

Și eu?!..în umbra ploii , copaci ce trec tot scad

Prin geamuri aburite de oamenii încă vii

Ce-și proiectează viață pe plasme fumurii.

.

Un parazol de gânduri mă apară de lume.

Atâta forfoteală !...doar pentru a trăi!!!

.

Un șuierat aproape...e trenul meu fantasmă,

Un drum plătit cu anii întregului destin.

Ne luăm din nou adio...eu chiar ridic o palmă,

Să-mi scrii pe ea răvașul acestei amintiri,

Apoi?!...

Apoi doar șina rece și viața ne desparte,

Și tot ce-mi mai rămâne, în loc de bun rămas,

E geamantanul antic, prea încărcat de vise,

Pe care din greșeală în gară l-am uitat.

.

despre anotimpuri

fulgere scăpate din cadrul timpului
desenând arabescuri bizare
la poalele orizontului...
culori alese , parcă anume,
să deosebească clipa de veșnicie
și veșnicia de noi.
Și fiecărei culori

 călătorii,

i-au dat numele 

unui anotimp.

Furtunile nu dor

Am aripile-ntinse, dincolo de furtuni
Furtunile nu dor, furtunile înalță,
Sunt plumbuite sfere obturând genuni,
Dincolo de abisurile minții
par minuni...
Furtunile sunt arii ce se-nvață
din cântul zburătorilor comuni.

.
Intre derivă și planare, peste amarele furtuni,
Doar cei cu aripi fine se strecoară,
Cum pe sub val trec surferii nebuni
Ținând oceanul-nemblânzit
în poală...
Când cerul prăbușeste-nchinăciuni
acelui ce cu valul se măsoară.

.
Cu aripi de Icar , trec lesne prin furtuni,
Deh,soarele nu-mi poate frânge zborul,
Căci norii reci și palizi ce-n clipe se strecoară
Țin aripile-ntinse într-un balans sublim,în lumile
de ceară...
Furtunile sunt doar niște cununi
Pe tâmpla celor ce nu știu să moară.

Ai întrebat vreodată?

Ai întrebat vreodată-un demiurg
de ce bat surde clopotele nopții
și-n gândul din-năutrul tău pustiu
de ce porți grija celorlalți
și-a morții?
Ai întrebat vreodată un străin
ce-nseamnă pentru el trecutul porții
destinului de călător pribeag,
printre meandrele meschine-a sorții?

Ai întrebat vreodată un păstor
de-a numărat apusurile toate
și câte lacrimi îi pășesc în zori
sub tălpile scrâșnind a libertate?
Te-ai întrebat vreodată dacă ești
cu-adevărat tu cel sortit să fie,
ori doar mizerul care-a adunat
din versul tuturor
o poezie?

Și dacă tu nu ști și nu te-ntrebi
ce ești și nici ce vei fi mâine,
cu ce curaj mă-ntrebi, înfumurat,
eu cine sunt și ce-aș avea de pus
la zidul vieții tale de ruine?

8.08.2015

vise adolescentine

pași fugăriți de fantasmele nopții
prin toate visurile noastre adolescente...
și eu te prindeam și tu mă prindeai
și apoi ne dădeam drumul la întâmplare
în visele altora,
și doar la marginea somnului ,
când luna își abandona razele
mângâindu-ne îmbrățișarea,
apăsarea nopților netrăite
lua sfârșit.
Și începea iar joaca noastră de-a prinselea
printre gândurile devenite dorințe
printre dorințele devenite chemarea
tuturor iubirilor adolescente.

Sânzâiene ..noi 2017

Noapte cu parfum de vară și iluzii de iubire
Peste așteptări trecute vei mai pune-o amintire
Cu petale lipicioase , galbene ,nedescântate
Iar vei tulbura  nesomnul genelor timid brumate.
.
O magie sânzâiană prinsă-n în dans de ursitoare,
Mâine vei fi doar o umbră de destin scăpat în floare.

Despre îmbrățișare

Două drumuri întâlnindu-de 
într-o întâmplare.
Paralelism abstract
între două suflete ,
care vor căuta veșnic, 
în ciuda oricărui miraj fatal,
în pofida oricărei profeții,
între destin și secunda terminus
un punct de contopire 
tangent acelei stări fizice, 
abia respirând 
în spațiul dintre două trupuri.

Talisman pentru cândva

Tot ce aș vrea să-mi amintesc,
privind ultimul răsărit,
sunt tâmplele tale căzute
ca un bulgăre de lut reavăn
abia adunat dintre lumi,
în palmele mele.
Tot ce aș mai vrea să-mi amintesc,
când pământul va fi una cu Universul,
sunt tâmplele tale căzute
pe altițele iei cu flori de mac,
umezând șirurile brodate,
legănându-se fără ritm
sub vârful degetelor mele.
...Și lacrimile care n-au lăsat lutul să crape,

Tot ce aș duce cu mine
privind ultimul răsărit
sunt tâmplele tale
implorând,
între două pulsări dureroase,
o mângâiere.
27 mai 2015

Autoportret

Pași oblici se încurcă în sufletu-mi ateu
Prins între labirinturi de sensuri și mistere
Din toate numai unul rămâne sensul meu
Menit să mă-nsoțească pân' la sfârșit de ere.
.
Un mozaic țesut din toate câte-am fost
Portretizând abstract popasul meu lumesc.

Cetină

Cetină abia căzută dinspre bolți înalte
Mii de vieți din viața asta, fire verzi uitate
Reavăn vântul te desparte și te readună
În mormane călătoare sub botez de lună.
.
Cetină ce-mi umpli dorul cu miros de brumă,
Răscoloesc cu mâini fragile mantia-ți de humă
Numărând atâtea gânduri căte frunze moarte,
Prinsă-n lațuri de rășină, între zi și noapte.
.
Din înalturi, nici trufașă nici umilă cazi
Lepădată de mândria falnicilor brazi
Jertfa cerurilor toate, mori ca o păgână
Fără ca să știe nimeni că erai bătrână.
.
Stăpânești ce taină oare și ce har anume
De mori tânără și verde cum ai stat în lume?

despre flori

Un penel maestru
într-un moment de nebunie genială 
a amestecă perfect toate culorile
creind chipuri noi
și pentru că a suflat viață peste ele
toate spectrele au devenit vii.
Nu vreau să știu cum ar arăta ziua
când aș deschide ferestele
și florile nu ar mai fi dincolo de ele
să aprindă felinarele cosmosului...
Este singurul întuneric de care mă tem.

Aăproape liniște

Pe caldarâmul umed
mii de pași
au încetat să ofteze,
șușotesc în șoapte aproape tăcute,
complici unei taine imense.
Aud doar o inimă
pulsând aritmic
sub tâmplele timpului:
tic, tic, tic...tac,
undeva,
la un colț de galaxie.
11.04.2017

Dezertări. Poeme fără rimă.

   




                                                      MARIASTELA   IACOBAN




                                   DEZERTĂRI




                          Poeme fără rimă....

despre toate

oglinzi, păduri
suflete,
ape în flăcări
nopți mâncate de zile
iluzia că totul aparține cuiva
credința supremă
că vom zbura într-o viață
cu aripile noastre,
totul, absolut totul
este o nemulțumire eternă
pentru că ceea ce avem deja
nu este totul.
Nici măcar noi.

Dezertări. Pagina 6 ( Despe)

                                                      ....ape


curg toate visele mele
între două albii
generând valuri înspumate
care se vor stinge oricum
în estuarele
realității apelor secate
de speranțe.


                                                   .... foc

Prometeu mă așteaptă
să construim un alt Olimp
în care el să fie flacără
eu rugul blasfemic
pe care să ardem
din răzbunare
eretecii
care mai cred
dor în vânt.


                                               .... toate

oglinzi, păduri
suflete,
ape în flăcări
nopți mâncate de zile
iluzia că totul aparține cuiva
credința supremă
că vom zbura într-o viață
cu aripile noastre,
totul, absolut totul
este o nemulțumire eternă
pentru că ceea ce avem deja
nu este totul.
Nici măcar noi.

despre foc

Prometeu mă așteaptă
să construim un alt Olimp
în care el să fie flacără
eu rugul blasfemic
pe care să ardem
din răzbunare
eretecii
care mai cred
doar în vânt.

despre ape

curg toate visele mele
între două albii
generând valuri înspumate
care se vor stinge oricum
în estuarele
realității apelor secate
de speranțe.

despre voi

uhhh, respir!
și aud ecoul arerului ieșind
ca un tam-tam,
lovindu-se de membranele
respirațiilor din jur,
deci respirăm
bumeranguri ,
deci, voi chiar
existați!

Dezertări. Pagina 6 ( Despre)

                                                  .... căderi

prăbușiri în neanturi obscure

unde ,felinarele 

sufletelor înțelepte

nu mai ajung demult

și unde aripile de ceară

ale Icarilor 

se topesc înainte de a zbura

                                            ....mine

uite! o oglindă!
o mască căzută ,purtată
într-un zbor prea  înalt
de aripi invizibile
un oftat din înalturi
cutremurând
până la lacrimi
un suflet
încă pământean.


                                            ....voi
uhhh, respir!
și aud ecoul arerului ieșind
sună ca un tam-tam,
când se lovește de membranele
respirațiilor din jur,
deci respirăm
bumeranguri ,
deci, voi chiar
existați!

despre mine

uite! o oglindă!
o mască căzută ,purtată
într-un zbor prea  înalt
de aripi invizibile
un oftat din înalturi
cutremurând
până la lacrimi
un suflet
încă pământean.

despre căderi

prăbușiri în neanturi obscure

unde ,felinarele 

sufletelor înțelepte

nu mai ajung demult

și unde aripile de ceară

ale Icarilor 

se topesc înainte de a zbura

Dezertări.Pagina 5 ( Despre)

                                                   .... ploi

stropi străini și reci
veniți hoțește
să-mi surprindă
seceta inimii
și s-o transforme în nori
de aburi.
sunt oare grandomană
dacă spun că
pe cerul meu nu au fost niciodată nori
pentru ca ploile n-au condensat
niciodată,
în mine?!


                                                 ....apusuri


ziua își sloboade ultimul suspin

risipind respirul ultimului
bob de lumină.
oftatul acela prelung , al nopții ce vine,
în clopotele sumbre cântă meschin
tristelor făpturi , fără de vină,
serenadele ,
prea multor amintiri.

  

                                                  .... ceață
cerul își leapădă mantia 
de lacrimi imature
peste misterele încă necoapte ale lumii.
Sub poalele ei viețile se joacă
de-a prinselea
până când
zorii altui destin

le ascunde chipurile de lut.

Dezertări. Pagina 4 ( Despre)

                                             ....lumini și umbre



umbrele trecutului
transformă
luminile prezentului
în himere ale viitorului
pe ecranul fără lumini și fără umbre
al veșniciei.



                                            ....morile de vânt



săbiile timpului străpung atroce
secundele clepsidrelor ,

falsificând speranțe 
pentru iubirile efemere
ale cavalerului nebun...
când bătaia vântului deja a rătăcit
spre casa eternității
drumul de întoarcere.


                                              ....crez

starea aceea în care ți se face teamă
că nu vei mai avea nimic
de care să te-agăți ,
când după toate clipele ce vin

și toate viețile ce trec
îți vei rămâne numai tu
să-ți fii icoană.

Dezertări . Pagina 3 (Despre)

                                           

                                         ....oameni de zăpadă


iubiri înghețate în eternitate,
fără inimi trădătoare
fără pasiuni incandescente,
iubiri unice și neputincioase...
până când nemurirea albă
fuge în lume
cu prima rază de soare.



                                          .... toamnă

frunza lângă frunză țes
veșmânt de chihlimbar și iubiri ruginii
cu care am să-mbrac pădurea
când gerul anilor îmi va îngheța
pașii...
pașii aceia făcuți aiurea , la întâmplare,
peste coamele verzi ale tinereții.



                                              .... timpul nostru

partea aceea de viață
pe care singurătatea o face să pară
mai lungă decât infinitul,
tot așa cum în doi
spațiul și timpul se comprimă,
strângându-se reciproc
până devin

o singură secundă.

Dezertări. Pagina 2 ( despre)

                                      ....luna mai

clipa aceea care îți bate la geam
între două raze de soare,
până să deschizi fereastra
s-a dus...
cu praful de cireșe și flori de cais
cu tot.
În aerul pe care-l tragi în piept
privind dincolo de sticlă
adie doar boarea altei iluzii
parfumate .
Se poate să fii fost...luna mai.



                                      .... pietre

șiraguri de amintiri
antice povești despre stări imateriale
căzute în dizgrația anilor,
colorate în tonuri de iubiri interzise
și celebre,
banale melodrame trăite parțial.
Culegere de basme
așteptându-și povestitorii să le scrie finalul.

Șiraguri de veșnicie
mai veșnice decât noi 

povestitorii lor.


                                     ....aniversări

tic-tac, tic-tac...

ritmul timpului îmi joacă feste,

eu îl dansez an după an,

el se rotește ca un nebun

după muzica universului,

și mă trezesc ,furată de valsul său:

când bătrânul înțelept,

când junele rebel,

când copilul rătăcit în lumea celor mari...

Știu sigur că acolo undeva 

am pierdut și eu pasul,

în aiuristicul său tic-tac.

Până aflu unde,

Trăiesc!

ce să fac?!

Dezertări. Prima pagină

         



                                                   ....veghe




Starea aceea când
sufletul încenunchiază tăcut
în fața iluziilor tale
fără să întrebe
de ce face parte din ele...
așteptând să închizi ochii minții
să se poată întoarce senin
la starea de a-ți aparține.



                                                  .....pastel


Culori de anotimpuri
pictând în suflete fără vârstă

imagini trăite
între o veșnicie incoloră
și o clipă colorată.
în toate nuanțele Universului.



                                                 .....lacrimi

Gânduri cristalizate,

amalgam de săruri mai mereu amare,

trezind simțurile celorlalți
la o stare de compasiune fatală..
și uneori, rar de tot,
pasiune,
șlefuind în noi înșine
sentimente strălucitoare
trăiri profunde până la absolut,
când sufletul se joacă cu acea materie
din care mai târziu se vor șlefui diamantele...
care în forma lor brută se vor numi:
IUBIRE.

 

Dezertări. Despre...

 



                                     MARIASTELA      IACOBAN



                              DEZERTĂRI





           Despre...

Leganare

Legănare

Mi-e dor să-ți lași capul pe umărul meu
Rupând în fâșii colorate amurgurile,
Să-mi răsfiri părul devenit curcubeu
În lumina ce descompune săruturile.

Mi-e dor de scârțâitul lugubru al zilelor
Ritmându-și ,ca un dute-vino, secundele
Să joace fereastra,pierzându-și măsurile,
Sub ochii deveniți o prismă a undelor.

În legănatul acela,curbându-ne trupurile,
Mi-e dor să devină ecou amintirile,
De frunte să simt izbindu-se fluturii
Renăscând ,din crisalide sterpe, iubirile.

Mi-e dor să-mi foșnească la ușă pădurile,
Lianele vii să ne-cătușeze mâinile ...
Și tu să-ti trimiți ,tot mai des, mângâierile
În legănatul nopții , unind destinele.

Dezertări. Motto

MOTTO:
  Într-o seară de taină m-am așezat cu lumea mea la o poveste despre noi.
,,Până când?”, m-a întrebat ea.
- Până atunci când toate sunt permise.
,,Până unde?” , a mai vrut să știe.
-Până acolo unde se poate ajunge.
,, De ce?”...
- Pentru că știu că ,, după când” și ,,după unde”  abia începe ,,dincolo de...”
,, Cum vrei să ajungi dincolo de?”
- Dezertând din comunele: acum, aici, atât.
Oh, ce nebunie!
-Știu, te-am inventat eu.

Vouă la ceas de răstriște

Voi auziți cum sună ecourile fals
În sufletele goale a oamenilor-funcții?!
Lor din învălmășeala din stradă le-a rămas
Infatuarea stării de-a fi rușinea frunții.
.
Voi auziți cum latră din gâturi de ciocoi
Legi pentru ei făcute, ca hoții în penumbră?!
Frângând în mii de cioburi cristalele din voi
Ce-au refuzat s-absoarbă minciuni cu tentă sumbră.
.
Voi auziți, vreodată, eroii cum jelesc?!
I-au despuiat de giulgiuri și plânset,ca o haită,
Nababi ce-n fața lumii istoria știrbesc
Călcând morminte sacre cu suflete de piatră.
.
Și-n voi , măcar acuma, mai auziți strigând
Dreptatea-ncătușată de parveniți mascați
Ce-și defilează falnici întreaga aroganță
Prin fața obosită a celor prea-ncercați?!
.
Eu văd doar disperarea făcându-vă iar frați,
Urlându-vă durerea doar când nu se mai poate,
Apoi...vă veți întoare să deveniți curați
Lăsându-i să trăiască mișei pe-al vostru spate.

Visele sunt anonimul din tine

Visele nu au instanțe de judecată
păcatul lor se prescrie
când umbrele nopții se-mbată
cu iluzia primei dimineți ce le-mbie.
Visele nu primesc sentințe de plată
toți martorii păcatelor din vise
au dreptul oniric la tăgadă
iertând fără scuze coșmaruri surprinse
trădând mișelește dorințe ascunse.

Visele nu pot depune mărturie,
visele sunt Anonimul din tine.

Ning cireșii

Ning cireși peste oraș
candide petale
imnuri roz cu rimă albă
ode imortale.
.
Ning cireșii peste noi
poezii astrale
recitând ne-ntroeinesc
sub morman de floare.
.
Ning cireșii , în sfârșit
ning peste betoane,
aripi fine animând
parcurile goale.
.
Ning cireși peste oraș
cu parfum de rouă
și-mi tot picură în gând
stropi de viață nouă.
.
Ning cireși, sau poate numai
plâng cu lacrimi vii?!
peste inimi de metale
și cimenturi gri.

Martie

Are trupul rece Martie
precum o amantă uitată.
Abia dacă îndrăznește un surâs
printre petale fragil de albe.
Are trupul rece Martie
doar în sufletul abia înverzit,
ascunși printre fire de iarbă
încă în fașă,
ard macii roșii ,păstrați
în erbarul tuturor amintirilor
și ținuți mereu în viață
de aceeași ultimă speranță.

Reflexie de iarna

Vă mai ninge, măcar din când în când,
în suflete cu fulgi de iubire
prieteni?
Nu dați neaua afară!
Pentru sufletele pustii ea este mană,
Pentru sufletele pline este rod,
Pentru sufletele triste alinare,
Pentru cele osândite la tăcere cuvânt
Pentru cele rătăcite cărare,
Pentru cele împăcate cu timpul,
veșnicie.
Nu dați neaua afară!
Nu de greutatea-i albă să vă temeți,
ci de cenușiul gândurilor
peste care n-a mai nins demult!

Asa incep anii

Așa încep toți anii, cu-n strigăt către cer
Reevocând iluzii din anii care pier.
Așa încep toți anii, mereu cu o speranță
Deșarte , inutile, repere pentru viață.
.
Așa încep toți zorii, cu ochii larg deschiși
Răpiți hain din starea în care erau prinși,
Cu predica anostă a altui început
Când totul va fi astazi ce mâine-i doar trecut.
.
Așa începe totul ,cu oameni respirând
Bătând cu pași de slugă pământ peste pamânt.
Asa începe totul :un om , un gând ,o fugă,
O stea, un plâns , o vorbă și la final o rugă.
.
Așa...așa sunt toate, un început ciudat,
O formă prinde viață în urma unui fapt
Apoi se-oprește mută pe-o aripă de vânt,
Căci totul începuse spre-a deveni sfârșit.

Despre veghe

Starea aceea când
sufletul încenunchiază tăcut
în fața iluziilor tale
fără să întrebe
de ce face parte din ele...
așteptând să închizi ochii minții
să se poată întoarce senin
la starea de a-ți aparține.