Intoarcere in timp

Îmi bate soarele-n amurguri
Reînviind sub tâmple sure
Întreaga mea copilarie,
Amprenta mea în astă lume.

Lumini de-nțelepciuni necoapte
Același cânt fatal de Circe,
Descătușând memorii moarte
De pe catarguri prea nătânge.

Secunde frăgezând trecutul
Ecou de râs pe topogane,
Retrimițând apoi, despotic,
Sub arcuri de crepuscul ,anii.

Nici nu mai stiu,de-atâtea timpuri,
Copil de-am fost și sunt bătrână,
Ori m-am născut deja prea veche
Și redevin copil în glumă.

În păru-mi alb ,o lună plină
Trișând își joacă calmă potul,
Căci toate visele-mi de înger
I-au fost jertfite întru totul.

Eu nu de bătrâneți am frică,
Trag storuri de-noptări pe geană.
Că n-am să știu, la ceas de ducă,
Să redevin copil...mi-e teamă.

Septembrie

Îmi pare o toamnă decolorată și deasă
Cu moine nostalgice picurând in suflete,
Septembrie in voi  pare-o sadică coasă
Tăind, fir cu fir, din adâncuri, clepsidrele.

Melancolic zăvorâți prea devreme ferestrele
Sub aburi de miresme zac triste ființele,
Septembrie parcă v-a arestat în glastre,
Destrăbălând divin ,de unul singur câmpiile.

Dincolo de galben  si picuri de plasmă
Septembrie nu-i decât un soare sihastru,
Bătându-vă blănd la porți cu arome
Colorându-vă iubirile toate-n albastru.

Mai picură el din ochi ploaie de lacrimi,
Un biet păcătos, sentimental si cuminte,
Dar ține in tolbă podoabe de faguri,
Dulcețuri divine rodind din cuvinte.

Și uite-l cum trece,furișandu-se-n treacăt
Prin foșnet de ruguri aprinse-n dorințe,
Septembrie-i doar un amurg înspre veacuri
E sufletul vostru călător spre-nainte.

Nocturna

Nocturna

E înc-o noapte aspră, la fel ca celelalte,
Descătușați de ore ne așezăm oftând,
Doar vantul de adio mai sulfa in amiaza,
Tăcerii tu-i adjudec ,iar, ultimul cuvânt.

Mansarda stacojie își scutură trecutul,
Din mucegai de visuri parfumuri inventand.
Scrutând iar necuprinsul te-ma revazut o clipa
La vechiul colț de stradă, tutunuri aprinzand.Din streșini se revarsă tristi picurii de apă,
Înveninați de vorbe si de trădări șiroaie,
Din tot ce-a fost romantic ,azi oare ce rămâne?!
O zdreanță dintr-un vers ,rostit cândva în ploaie.

Sunt  pași pe caldarâmuri imprastiindu-mi somnul
Si fara epiloguri , imi readuc in  fata
O usa greu trantita... cazon și fără milă,
Lasand in urma-o dara de searbada speranta.

Întregii lumi sihastre ii mangai capataiul,
Abandonată păcii intr-un răsfăț plăpând,
Odihna leganata intr-un hamac de ganduri,

Pe care rasaritul mi-o va rapi curand.

Miroase-a fum si ceață in pelegrine gânduri,
Paharul cu vin roșu s-a răsturnat a plâns.
Somn lin, nocturnă vrajă, ce îmi redai credinta,
Că mâine-n zori iubirea...nu va mai fi un vis!

15 mai 2013

Cenusa si zbor

Cat timp mi-ai innamolit sufletul
focul din mine a mocnit
palpaind cand si cand,
transformand in cenusa visele
si asteptarie si gandurile.
Dar tu nu sti oare ca cenusa zboara?!
Vanturile sperantei o poarta spre inaltimi.
Tu ai ramas o mana de lut
in asteptarea olarului
care sa-ti dea o forma.
Eu am invatat cum pot sa ma ridic din noroi.
Nu ca o faimoasa statuie
Nu ca un celebru artist,
ci doar ca o mana de cenusa
Luand forma zborului
catre sublim.

17.05 2013

,, Sa nu-l stranesti niciodata pe urs in barlog, pe caine in lant, pe prost la vorba si pe lenes din pat.''...mare dreptate avea.

 

,,Timpul ne apartine doar pentru secundele in care il traim si nu ne mai aprtine din momentul in care incercam sa-l stapanim.''

Revelatie

Revelatie

Prin cioburile de sticlă
ale ferestrei 
cunoașterii ,
am privit curioasă
și temătoare,
ca un copil neascultător,
dincolo.
În timp ce mă apropiam
de raza de lumină,
care strabatea prin
gaura stelată,
am vrut de mii de ori
să mă întorc din drum.
Credeam că dincolo de a ști
nu mai poate fi nimic.
Dincolo insă,
era tot ce mintea mea
oprise
și sugrumase in fașa
începutului meu de
viață:
Adevarul și Infinitul.

Luna plina

LUNA PLINA

Nicicând o lună n-a fost mai frumoasă!
Nici stelele mai însetate de lucire,
Nici sufletu-mi mai pașnic și tăcut,
Nici lupii n-au pândit la fericire...
Nicicând mai mult, nicicând mai mult.

În astă seară eu sunt sora lunii,
Sub străluciri apuse doar umbre de-amintire.
E-o tristă pace ce se scrie-n mine,
Când ghem de fum rămâne din iubire.
De lanțul jurămintelor călcate
Nicicând ca astăzi n-am fost mai legate,
N-a spovedit-o nimeni de păcate,
Punându-i giulgi de ore nechemate
Pe aură, exact la miez de noapte.

N-a spovedit-o nimeni de păcate
Mărturisind în apărarea ei,
Jurând pe craii ce-au dorit-o-n taină,
Necruțători amanți și farisei.

Nicicând nu mi-a fost mai tăcută viața,
Știind că mâine vom fi doar trecut
Nici eu nici luna n-am fost mai asemeni...
Nicicând mai mult...nicicând mai mult.

27.07.2013

Ultima lacrima

Ultima lacrimă

Ultima lacrimă din timpul nostru
s-a scurs.
Argint viu închizând un cerc
al destinului.
Prelinsă încet peste stânci
devenite istorie,
Istoria nostră si încă istoria
tuturor.
Ultima lacrimă din timpul nostru
s-a scurs,
Erodând până la urma urmelor
destinelor
Acea pietrificare prematură
a sufletelor noastre.
Te uită deci cum se prelinge
seacă si rece,
Ultima lacrimă din timpul nostru

Noapte buna

Iti rechiem toate gandurile in asta seara
Intr-un joc plasmuit sub luna stafie,
Sub aripile heraldice ale empatiei pereche,
Ca mai apoi sa ti le retrimit
Cu primul zbor al ingerilor peste pamant
Incarcate de saruturi furisate printre puritati,
Cu buze ruguite de traire si doruri
Apasate orbeste pe fruntea-ti ostenita...
Pana sufletul nu va mai putea indura tacerea
Si va striga universului celor sortiti lor insasi:
Noapte buna! Noapteee bunaaa!
Ca un ecou pervers al unui colt de luna.

Dor de Bucovina

Dor de Bucovina

Se-nșiruie cu fală milenară
Îngălbenite clăile de fân
Ca falnicii străjeri odinioară...
În Bucovina-i anotimp divin.

Petale tot mai stinse de culoare,
Săgeți de aură cioplite-n fum,
Tot cerul Bucovinei e-o chemare
Întruchipată-n dorul meu nebun.

Miroase-a cetină, a gălbiori si iarbă
Și-n gânduri bat tălăngile absurd
Si focul viu de-acasă se preumblă
Prin viața-mi toată ,ca un pașă nud.

Adie timpul cu balsam bucolic,
Din țara Dornelor pân 'la apusul meu,
Sfâșietor de pur si melancolic,
Bucata mea de rai si Dumnezeu.

Se-nșiruie cu fală rece munții
Zeificati ,prin secole pășind.
Exact așa cum  le pictară sfinții
Sunt toate-acasa...numai eu nu sunt!