Destinului meu

Destinul meu e mai bătrân ca mine,
și-a început lumina să-l cuprindă,
când peste zeci de lumi agonizante
cu eschivări de moarte, jalnic cioclu,
se înălța pe suflete rebele
cenușa reînvierii să aprindă.

Destinul meu e mai faimos ca mine,
jucând la masa timpului ,barbut,
cu lumi de cartofori și minți eterne,
mizând înțelepciuni și stări mizere
scriind în cartea nașterilor toate
despre-un destin fugar și absolut.

Destinul meu va fi și după mine
eu doar o filă-n cartea de geneză,
cu întrebări și lecții de durere
țintind spre fericiri, avere seacă,
atât cât timpului prezent sa-i fie
sigiliu blestemat de existență.

Până când

Până când mugurii vor fi speranță de floare
Până când apele vor fi geneză vie
Până când zborul va fi visul suprem
Până când cerurile vor îmbrățișa zenitul
Până când pașii omului pe pământ vor fi permiși
Eu , până atunci, voi înnoda cuvântul de muguri
de ape și de ceruri
de toți pașii pe care îi mai am de făcut
pentru că tot ce voi ști să mai am, până atunci,
sunt gândurile zemuind cuvinte
sunt pulsuri de vânt metafizic
adiind respirații
semne perceptibile de viață
născute instantaneu pentru voi.

Eclipsă

Ce curaj sfidător
Să așezi luna în fața regelui
deturnând lumina din spatele infinitului!!
Unii au numit-o eclipsă,
alții însingurare ,
filozofii ,provocare,
Poeții , muză....
eu am văzut doar o oglindă obscură
în care suflete inerte
se îmbulzeau să prindă o ultimă rază
pentru a căpăta un chip
de o secundă.
Nu știu dacă au reușit
căci totul s-a întors la lumină.
...mult prea repede
pentru ca întunecimea din ei
să apuce strălucirea.

Ziua fericirii

Există această zi 
când se pune cunună de lauri
pe creștetul fericirii.
Ce fericire să fii laur!
pentru a încununa
ceea ce oamenii
caută fără încetare
fără a-i afla vreodată
creștetul.

Noapte de sarbatoare

Azi nu mă mai dor căruntele patimi
Au nins peste ele troiene albastre
Și nu îi mai strig nepăsării reproșuri
Sunt toate topite sub viețile noastre.

Azi nu îmi mai plânge în taină cuvântul
Poeți s-au născut s-o facă mai bine,
Îmi ghemui doar trupul, răpus de dorință
Și cad în extazul de-a fi lângă tine.

Nici ger nu mai vine s-albească trecutul
Nici porțile nopții nu-și scârție mersul
E-atâta tăcere în miezul tăcerii
C-a fi două trupuri nu-și merită sensul.

Un vifor colindă ,din arctice timpuri
Și-n aer valsează reci stele polare,
Eu nu mai mai chinui să știu adevărul
Real azi îmi pare doar ceea ce moare.

Sărut cu aromă de vin sec și roșu
E tot ce îmi ține de cald astă noapte.
Și cui ii mai pasă de trec spre vecernii
Irozii, cântându-și colinzile-n șoapte?

Departe

Departe de lumea aceasta de vânt
Departe de sensuri închise-n cuvânt
Departe de plânsuri și patimi arzând
Departe de toate, azur respirând.
Cu tine in brațe strivind depărtări
Întinsă pe paie sub cer fără zări
Lăsând în dizgrații distanțe si mări,
Te țin lângă mine pe-o culme de stări.
Departe de moarte pământ respirând
Aproape de aștrii săruturi râvnind
La marginea vieții culori savurând,
De mine departe ,de tine nicicând.
Închid păpușarii-n cutii de carton
Pun lacăt la poarta ce dă spre nesomn,
Departe de lume rodesc parcă-s pom,
Cu tine în brațe, pe-un antic peron,
Las lumii trecutul . Mă-ntorc sa fiu OM.

Asculta!

Ascultă tăcerea nespuselor chemări!
Ascultă! 
cum clopotele universului ne cer
un singur semn
o singură privire...
Atât cât sufletele celor ce iubesc
Să redevin-o singură menire
Și-n mersul lor comun
un unic vers.
Ascultă deci cum rezonez cu tine,
Când ultima tăcere
despre mine
reinventează-o lume de iubire.

Ma asezasem tacuta

Mă așezasem tăcută
s-ascult asfințitul
și-n fugă celestă căutam ,
printre stele
conturul de raze al limpidei lune
cu Cain și Abel 
gladiind lumi rebele.

Mă așezasem tăcută
să-mi cuprind întruparea,
din marea clepsidră
a vieților mele,
redând libertății 
nisipul albastru
închisi fără grijă
în gânduri absurde, 
posace și grele.

Mă așezasem sfioasă
să-mi cânte-n surdină
un cântec de leagăn
bătrânul Uranus,
absentă și prinsă
în jocuri de sferă
mi-am pus frântă capul
pe pieptul terestru
în care bătea o inimă trează....
O curgere sacră o cald-adiere
și toată tăcerea și toată mirarea
cuprinse de flăcări 
la ceas de amiază
le-am pus , prea în pripă,
să-și ardă menirea
pe-altarul iubirii
de-o singură clipă.

Marina

trec bărcile și valuri se unduie
respiră adâncurile, respiră chemare,
prin unde-nspumate fiori vii de sare
pătrund necuprinsul
săltând printre vuiete.
trec șir după șir cu pipe, corsarii
profeți ai trecutului lăsat lâng-o zare
și scarție-o ramă și plâng iar catarguri
când soarta separă pământul de mare.
un fluier de scripcă ,jelind parcă lumea
vapoare se-nșiră spre lunga plecare
și valuri se unduie
respiră adâncul
prin ochi fără lacrimi...
numiți depărtare.
și-n toată această mulțime de chipuri
vâslind fără timp spre alte hotare
rămân numai eu,
scrutând nesfârșitul
aproape de țărmuri,
naufrag fără mare.

De veghe asfintitului

Mă așezasem tăcută
s-ascult asfințitul
și-n fugă celestă căutam ,
printre stele
conturul de raze al limpidei lune
cu Cain și Abel gladiind
lumi rebel.
Mă așezasem tăcută
să-mi cuprind întruparea,
din marea clepsidră
a vieților mele,
redând libertății
 nisipul albastru
prea palid și aspru ,închis fără grijă,
în gânduri absurde, posace și grele.
Mă așezasem sfioasă
să-mi cânte-n surdină
un cântec de leagăn
bătrânul Uranus,
absentă și prinsă
în jocuri de sferă
mi-am pus însă capul
pe pieptul terestru
în care bătea o inimă trează....
O curgere sacră o cald-adiere
și toată tăcerea și toată mirarea
cuprinse de flăcări la ceas de amiază
le-am pus , prea în pripă,
să-și ardă menirea
pe-altarul iubirii
de-o singură clipă.

Ore

Oarele pământului sunt de piatră,
Se sfărâmă puțin câte puțin în secunde
cernute mai apoi prin sita efemerului...
în timp ce orele Universului sunt suflete diafane
reîntregindu-și  înger după înger  respirația
până el va fi o viață întreagă,
noi cripte de pământ nemăsurate în  nimic...
nici măcar în ore.

Actorilor nostri care nu mai sunt

Un Iago fără scrupule e moartea
Răpindu-vă pe voi a răzbunare,
Că l-ați jucat senini și mult prea bine
Sub bolțile apusului de soare.

.
Ce plin de voi este de-acuma Raiul
Înmiresmat de recitări divine,
Aici e Hamlet tot mai dezolat
De-așa pustiu în scena care vine.

.
Și cred că între voi a fost un pact
Să nu lăsați în Eden săli prea goale
Și vă chemați , pe rând , neîncetat,
Jucând în ceruri actele finale.

.
O voce pe un disc de vinilin
Și voi senini acolo printre stele,
Și nu-nțeleg de recitați din psalmi
Ori Dumnezeu repetă roluri grele!?

.
E tristă lumea , nu că ați plecat,
Ci doar ca nu mai sunt artiști anume
Să poată fii și sclavi și împărați
Mizând simbria pe-un surâs de lume.

.
Adio nu vă spun, ne-om revedea,
La un spectacol fără casieră,
Aplaudându-vă pe-o scenă fără bis,
Fără cortina vieții efemeră.

15 martie 2015

Nostalgie ( Flacara)

Mi-e dor de ,,Flacăra'',
de generații în blugi și adidași,
de totuși iubire , la o cană cu vin,
când sângele de viperă al puștilor
curgea a serenade rebele.
Mi-e dor și...doare
că ei nu vor fi niciodată noi
când noi am fost niște atât de frumoși ,,ei''.
Mi-e dor de un ,,standing ovation'',
pentru lancea lui Horea
ori la mormântul lui Ștefan.
Mi-e dor...de iubiți aruncați în valuri
Mi-e dor de ei,
de toți
care acum au devenit noi...
Și cu noi s-a terminat poezia.
Nicio rugă pentru părinți
nici un om trecând pe drum.
Noi nu...niciodată!
niciodată noi nu mai.
Ne-am așezat deja tăcuți
la un ,,Adio tu!''.
Copaci fără pădure,
păduri fără puieți de schimb.
Mi-e dor de ,,Flacăra”
ca de o ironie fără cusur
drept autograf deasupra sufletului meu
care a crezut până la capăt
că pasărea phoenix e o scânteie
ce ar putea aprinde încă o dată
făclia.

Dorul

Nu vreau să știu de ce dorul
Purta veșminte regale
Când nudă este în mine
Această ultimă zare.

Țesute din fire de rouă
Pe șolduri ninse de floare
De ce purta arogante,
Urzite, raze de soare?

Și care stupidă modă
Pe poale i-a prins reci rubine,
Când ițe false înnoadă
De patimi ,clipa ce vine?

Nu vreau să știu ce ascunde
Sub trena cu falduri,meschină,
Tu spune-mi numai atâta
De ce l-ai trimis iar să vină?

Mascat sub voaluri de umbre
Un piept dezgolit de dorințe,
Când timpu-și leapădă gluga
Ramânem toți goale ființe.

Nu vreau să știu de ce dorul
Purta tafta mult prea scumpă
Când nudă este în mine
Această ultimă undă!

Puntea suspinelor

Suspinele au așezat
fâșie lângă fâșie
traversele acestor punți 
balansându-se
periculos
între încrâncenările noastre.

Între două capete
în balans
tot așteptând laurii
victoriei
zorii își trec lumina
și pacea
de pe o parte pe alta,
ucigând timpul
și lăsându-ne nouă
întunericul
să-l împărțim frățește.

Cât despre noi!!!
tot ce ne va rămâne
este
O punte suspendată
deasupra unei prăpăstii
abisale
balansându-ne viețile
irosite
în zadarnice încrâncenări
de-a avea dreptate.

7.03.2015

Femeie

De trei ori femeie:
când vin zorile,
când arde soarele,
când cad apusurile..
De trei ori amantă:
când dorești,
când ești dorită,
când împlinești
dorințele.
De trei ori divină:
când naști,
când trăiești,
când iubești.

Atât îți aparține ție din destinul lumii,
Femeie!
Și nimic altceva nu mai rămâne
de împlinit.

8.03.2015