Marina

trec bărcile și valuri se unduie
respiră adâncurile, respiră chemare,
prin unde-nspumate fiori vii de sare
pătrund necuprinsul
săltând printre vuiete.
trec șir după șir cu pipe, corsarii
profeți ai trecutului lăsat lâng-o zare
și scarție-o ramă și plâng iar catarguri
când soarta separă pământul de mare.
un fluier de scripcă ,jelind parcă lumea
vapoare se-nșiră spre lunga plecare
și valuri se unduie
respiră adâncul
prin ochi fără lacrimi...
numiți depărtare.
și-n toată această mulțime de chipuri
vâslind fără timp spre alte hotare
rămân numai eu,
scrutând nesfârșitul
aproape de țărmuri,
naufrag fără mare.