pământu-și leagană frunzele
fără bătăi de vânt cad pădurile
ni se clatină încet iluziile...
iluziile noastre!!!
păreau cândva , nu tare demult ,
visurile tuturor șesurilor verzi
robind lumina amurgurilor
măturau gândurile lumilor
cu mănunchiuri de maci...
macii noștri!!!
cândva, nu demult tare,
singura însângerare a ierburilor
peste care acum pământul își leagănă frunzele
și unde
fără bătăi de vânt
alegoric , răpuse de lume
cad moarte visurile.
Nessun commento:
Posta un commento