Ambiguă

Se zbate între tâmple-un fel de veste
Că timpul nu mai e, s-a rătăcit
S-a aruncat într-o prăpastie anostă
Cu tot cu somnul meu neîmplinit.
.
Eu număr scări el numără secunde
Și eu și el rotim pribeag un vis
Lipim cu ceară aripile rupte
Înspăimântați de-același trist abis.
.
Doar tobe cadențând un ritm haotic
Cu timpul ochi în ochi sfidând prezentul,
El mă imploră să-i rămân alături
Eu de pe buza râpei șterg în grabă totul.
.
Mă ghemuiesc ca un copil flămând
Și râd în sinea mea și plâng deodată
Și nici nu-mi pasă dacă mai e timp
Nici cât a mai rămas întreg din soartă.