Trubadurul

Bătrânul trubadur își acorda vioara, 
Cu gama-i ruginită dând tonul înserării, 
Pe corzile întinse mai poposea doar luna 
Lin legănându-și raza pe-arcușul rechiemării. 

Câte romanțe scrise, câte iubiri fugare 
Și câte nopți trăite, la umbre de castani ! 
Și dintre toate,astazi ,rămase el și luna 
Și-un cântec fără nume mucegăit de ani. 

Din depărtarea vieții, îmi mai aduc aminte
Bătrânul cu vioara ,un mesager bizar , 
Și nimeni nu mai știe de-i mai bătrân ca luna, 
Ori toate-n lume-s moarte și plânse de-un cobzar. 

Și dacă dintr-o clipă tu poți să pierzi o seară 
Lipește-ți blând urechea de lună la apus 
Vei auzi un suflet cântând la o vioară, 
Al meu, al lui ,al lumii, despre iubiri ce nu-s.

27.04.2014