E iarna in inimi

E prea mare-o iarnă ce-și uită menirea
Pe-această planetă mereu suferindă,
În suflete sloiuri ne-ngheață iubirea,...
Lumina din inimi dă trist să se stingă.

*
În ghene de plastic se-adună coleric
Gunoaie fetide din zeci de credințe
Și lumii-i rămâne un deget blasfemic
Cu care-și condamnă destinul ființei.
*
Și-n toată parada de minți încâlcite
Să mori pân' la urmă e semn de mărire
Smintite creioane ucid prin cuvinte
Pe cei ce sunt liberi doar a obidire.
*
E gerul prea aspru și lumea nătângă
Și-n sângele Terrei îngheață iubirea,
Din cerul din care ne place să ningă
Troiene de ură ne-nsângeră firea.