Drum spre infinit

E tot mai îngustă cărarea
și tot mai departe zenitul
și parcă aproape de mine
e tot mai prezent infinitul.
Mai pâlpâie-abia felinare...
se văd tot mai stins răsărituri
și ochii citesc printre rânduri
fărâmele multor sfârșituri.
Imagini alb-negre se-nșiră
par zări fumurii și compacte
doar luna mai are culoare
de galben și soare și noapte.
E tot mai departe trecutul
și parcă uitarea-i de vină
sau poate e calea mai scurtă
pe drumul ursit de lumină!
E tot mai îngustă cărarea
și nici nu e alt început
nici timp nu mai e de întoarceri
m-asteaptă vechi chipuri de lut.
E tot mai căznită pornirea
și tot mai precis viitorul
pe uliți bătute de soartă
semnez apăsat ,cu piciorul.

.
E tot mai îngustă cărarea
și tot mai prezent infinitul.