iubiri tomnatice

Ard frunzele, troine de culoare,
Copacii dezgoliți se rușinează,
Și-n toate crengile văd suflete mirate
De frumusețea toamnei la amiază.
Se-aprind în zare parcă si ulucii,
Ii biciuesc cu lăcomie macii
Și ingerii deschid candid portaluri
Prin care triluind își cheamă magii.
Un pictor rătăcit, prin câmpuri aspre,
Pe șevalet rămas fără culoare,
Privește cum sunt toate prinse-n valsuri,
Și azuriul cer dansând cu flori de soare.
Mă-nfrupt și eu din joaca siderală
Și strâng la piept icoana sfântă-a toamnei,
Pe pleoape las să-mi cadă fructe coapte
Si-n mers mă-ngân cu sălciile-doamne.
Bejanii cârd  de frunze si de gânduri,
Îndrăgostiți reinventându-și anii,
Ce-aș mai fugi cu ei din astă lume...
Iubindu-te etern sub vălul toamnei!!!

8.10.2012 Firenze