Deschide-ți palma! lasă-mă să plâng,...
E prea târziu acum să cer iertare
Că am trăit, prin trupuri respirând,
Furate clipe printre reci altare.
Cearșafurile albe vor păstra
Ceva din vina noastră fără vină
De-a fi trăit rătăcitor,cândva,
Secunde dintr-o patimă divină.
Închide ochii! lasă-mă să spun
În loc de un adio,înc-o glumă...
Și-oftatul trist sub buze să-l răpun,
Să-mi amintesc de tine pân-la urmă!
Știu...vei pleca,se va sfârși curând
Așa cum a-nceput,ca o furtună,
Îmi va rămâne palma ta să plâng
Și chipul tău să-mi strige noapte bună.
Și ochi în ochi destinul ne-o uita
Când ochii tăi îmi vor fi lună plină
Iar mâinile în van vor căuta
Căldura mâinii ce le-a fost stăpână.
Deschide-ți palma! lasă-mă să tac,
Tăcerea să ucidă-această vină,
De-a fi iubit nebuni un sfânt păcat,
Trăind zeește-o dragoste păgână.
E prea târziu acum să cer iertare
Că am trăit, prin trupuri respirând,
Furate clipe printre reci altare.
Cearșafurile albe vor păstra
Ceva din vina noastră fără vină
De-a fi trăit rătăcitor,cândva,
Secunde dintr-o patimă divină.
Închide ochii! lasă-mă să spun
În loc de un adio,înc-o glumă...
Și-oftatul trist sub buze să-l răpun,
Să-mi amintesc de tine pân-la urmă!
Știu...vei pleca,se va sfârși curând
Așa cum a-nceput,ca o furtună,
Îmi va rămâne palma ta să plâng
Și chipul tău să-mi strige noapte bună.
Și ochi în ochi destinul ne-o uita
Când ochii tăi îmi vor fi lună plină
Iar mâinile în van vor căuta
Căldura mâinii ce le-a fost stăpână.
Deschide-ți palma! lasă-mă să tac,
Tăcerea să ucidă-această vină,
De-a fi iubit nebuni un sfânt păcat,
Trăind zeește-o dragoste păgână.
2003

Nessun commento:
Posta un commento