Neinchinare

Eu nu mă plec nici nu mă-ndoaie anii
Și nu tresar când cumpăna trosnește,
Nu fug din calea arșiței nici ploii
Și nu văd noaptea umbra ce foșnește.

Eu nu mă tem de moarte nici de ură
Stau ca un stâlp infipt in vitregie,
Mi-i vântul martor si credință focul,
Că peste tot si toate eu sunt vie.

Eu nu-mi îndoi genunchii a cădere,
Nici fruntea nu mi-o plec a umilință...
Și-atunci de ce mi-e sufletul in două?!
Și fiecare pas de ce îmi e căință?!

Eu nu mă plec ,nici nu mă-ndoaie anii
Caci fără tine anii nu mă percep ființă.