Eu nu m-am ridicat din umbră
să umbresc
ci liberă să pot lăsa lumina
ea mi-a fost dată ca un boț de lut,
Și , Doamne! lasă- mă să mă căiesc
că n-am știut prefect s-o modelez
și-am oglindit-o prea ades în tină.
Eu , doar un arhitect nepriceput
umil , neînsemnat și fără râvnă
m-am priceput doar s-o renasc cuvânt
când vers , când suflet, s-a făcut pe rând
și-n timp s-a revărsat prin mine blând
precum un râu cuminte pe furtună...
iar astăzi mă vedeți așa cum sunt
din lumea lui Tagore, o fărâmă.
Eu nu m-am ridicat din umbră
să umbresc
ci doar să las lumina să pătrundă.
Nessun commento:
Posta un commento