Cumpana

Mi-am agățat destinul
de cumpăna fântânii,
Abia mijise luna prin ramuri de aluni
Acel crepuscul roșu părea aprins de
demoni
Însângerând apusul atâtor mii de lumi.

Doar scârțâitul sec al ciuturei uscate
îmi amintea că suntem o soartă pe pământ
Și clipocirea vie,a apei din găleată,
Ce-nsăila izvoare, lasând ca pe o pleată
pe-nțelepciunea zilei înțelepciunea toată.

Bătea un vânt sihastru, suflând înspre
uitare,
Cu cumpăna odată ,toți anii mei trăiți,
Și tot ce-nfăptuisem părea,
din depărtare,
Un fel de naufragiu pe un tărâm
proscris.

Reci și albaștri stropii
de apă ne-ncepută
învăluiau imagini în aure de sfinți
împrospătând fântâna
cu unduiri martire
arhaice tablouri
cu creatori-părinți.

Și-n ciutura din Eden
vedeam adânc cu ochii
cum muritori ,dar veșnici,
pe-un curcubeu de vieții,
pe lava apei sfinte,
pășeau cuminți în giulgiuri,
o mână de poeți.