Eu nu mai cred în oameni fără vise
Și nici în mântuirea de păcat
Eu cred în ploi ce spală mâlul vremii
Iertând prin viață tot ce-i de iertat.
Precum olarul frământând argila
Eu cred în tot ce-i aspru și vital,
Remodelând după lumină firea,
Și-n ruga ostenelii destinul imortal.
Mai sfânt îmi este orice fir de iarbă
Din lut și ploaie viață inventând,
Decât și cel mai pustnic dintre oameni
Pe iarba minții cu tristeți calcând.
Eu nu mai cred în Rai cu porți închise
Și nici în plată pentru-a fi iertat,
Eu cred că până mai ajung la vise
Rămân un plâns de ploi imaculat.
Nessun commento:
Posta un commento