M-am descălțat
de emoții și de patimi;
cu tălpile înțepam iarba crudă,
nevinovat de crudă și naivă.
Sau poate era
doar vântul acela de primăvară,
care-mi recita cu suflarea-i rece
versuri lingușitoare
pe coapsele dezgolite
de mătăsurile vremii.
Era el ultima mea ispită
o palmă blasfemică
cu mângâieri aspre
căruia eu m-am prefăcut
ca nu-i ghicesc intențiile.
În jurul tălpilor mele
lujeri verzi cresc nestingheriți
râzând la soare,
eu mă încăpățânez
să înțep pământul cu ele
căutând rădăcinile
unui ultim fir tânăr
de iarbă.
Apoi,
îmi adun rochia
în jurul coapselor
și mirajul altei primăveri
se stinge.
Nessun commento:
Posta un commento