Scuza-ma, destinul meu!

Scuză-mă destinul meu!
că atât de des ți-am fost nerecunoscătoare,
când tu te sileai 
să-mi croiești haine morale exact pe măsură
și tălpi moi, să-mi fie mai ușor drumul
prin tine.
.
Scuză-mă destinul meu!
știu cât de greu îți este , ca ceva ce-ți aparține
să nu-ți mai slujească la nimic.
Câtă trădare ai simțit! 
scuză-mă!
.
Scuză-mă !
Că în timp ce tu erai absorbit să faci
planuri pentru mine
eu am găsit , din întâmplare,
o viață. Una de trăit.
Miloasă , cum mă ști, m-am oferit voluntar.
.
Scuză-mă, destinul meu!
Că între tine și viață
am ales , din fericire,
greșit.
Intenția nu a fost să te rănesc
ci să ne trăim, 
liberi și fără resturi....timpul.
.
Scuză-mă , dacă eu am reușit!