Portret de septembrie

Covorul acesta de-un fals ruginiu
Sub pași sovăiți an de an prin calende
Povești despre sufletul lumii pustiu
Sunt semn că încă există septembrie.

.

Mirese-mbrăcate cu voaluri de maci
Pe creștetul zării amurgul mai rece,
Și gândul acela, pe care îl taci,
Sunt semn că septembrie trece.

.

Sunt stoluri ce-și fâlfâie timpul în zbor
Lăsând nostalgii și copaci fără vlagă
Cu vântul ironic, aiurind prin decor,
E semn că septembrie vine și pleacă.

.

Din toate nuanțele notelor calde
Se cântă perpetuu o odă autumnă,
Ceva din tristețea ogoarelor blânde,
Îmi spune că toamna-i o clipă de brumă.

.

Rămâne o veche vedere de toamnă,
Aceeași pictură cu vieți ofilite
Pe mine-n genunchi, lângă tânăra doamnă,
Mă-nlănțuie anii-n culori părăsite.