Ploua în gară.

Un șuierat departe , lumini sfidând în zare,
Reci picături de ploaie și timpul evadat
Gonind pe șine lucii,cărări fără hotare
Se sting tăcut în zare sub lame de asfalt.
Și eu?!În umbra ploii ,tot scad și număr pomii
Și geamuri aburite de oameni încă vii...
Și socotesc în minte , mirându-mă apatic:
Atâta forfoteală ,doar pentru a trăi!?

.
Un șuierat aproape.Un trenul ducând o viață,
Pe-un drum plătit cu anii întregului destin.
Ridic stingher o palmă, și-aștept ca pe-un adio,
Să-mi scrii pe ea răvașul acestei amintiri,
Apoi?!...
Apoi, doar calea dreaptă și-o șină ne despart,
Doi călători sihastri râvnind același loc,
Tot ce-as lua cu mine, spre ultima oprire,
E geamantanul antic,cu clipe ghemotoc,
Pe care din greșeala în gară l-ai uitat.
.

20.09.2014