La steaua unde strălucești
E-o cale-atât de lungă
Că mii de genii dintr-un veac
Nu pot să o ajungă.
Bătrânii tei si lacuri vii
Pădurile și versul ,
Le-a botezat chiar Dumnezeu
Se cheamă Eminescu.
Stă Creangă cu Ceaslovul lui
La porți de rai închise
Cetindu-ți slovele cu har
La epigonii stinse.
El e tot hâtru ,cum îl ști,
Jurând pe stea divină
Că cică duse la Țicău
Lumină din lumină.
Pe lume totul e la fel,
Sunt vechi și nouă toate.
Luceferii nu se mai nasc
Din lacrime de noapte.
În Bucovina curge-un plâns
Prin susur de izvoare
Se sting luceferii per rând,
Căci graiul dulce-ți moare.
Altfel?! Noi te privim de-aici
Cum arzi prin constelații
Noi! muritori și tot mai reci
Tot mai săraci în astre.
Să-ti fie veșnic somnul lin
Veghind pe-nalte creste...
Și când te-om merita din nou
Tu să ne dai de veste.
Nessun commento:
Posta un commento